BCR vinde credite neperformante de 433 milioane de euro, prin PwC

E.D.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 octombrie 2014

BCR vinde credite neperformante de 433 milioane de euro, prin PwC

Bank of Cyprus a scos la vânzare credite neperformante acordate clienţilor din ţara noastră în valoare de 360 de milioane de euro

Banca Comercială Română (BCR) ar urma să vândă, prin compania de consultanţă şi audit PricewaterhouseCoopers, un portofoliu de credite neperformante (NPL) în valoare de 433 milioane de euro, ce cuprinde 410 împrumuturi accesate de societăţi din diverse domenii, de la industrie, la dezvoltatori imobiliari, companii de construcţii, ferme zootehnice, minerit şi metale, potrivit Mediafax.

Creditele din acest pachet au fost acordate unui număr de 91 de companii, 83% din sumă, respectiv 359,4 milioane euro, fiind acoperită cu garanţii imobiliare, dintre care două treimi (244,4 milioane euro) - pentru clădiri comerciale şi o treime (104,2 milioane euro) - pentru terenuri. Imobilele puse garanţie sunt dispersate pe tot teritoriul ţării, 64% din portofoliu fiind reprezentat de credite în euro şi 31% - în lei, anunţă site-ul CoStar Finance.com.

Aproape 90% din companiile menţionate se află în insolvenţă.

BCR nu a dorit să comenteze pe marginea subiectului, potrivit Mediafax.

În acest an, banca austriacă Volksbank a vândut un pachet de credite ipotecare neperformante în valoare de 495 de milioane de euro către un consorţiu de investitori străini format din Deutsche Bank, AnaCap Financial Partners, H.I.G Capital International Advisers şi APS Holding.

Portofoliul tranzacţionat, compus din 3.566 de credite garantate cu proprietăţi rezidenţiale, spaţii comerciale şi terenuri, a fost primul de acest gen din piaţa românească. Al doilea pachet de credite neperformante se află în proces de vânzare.

Se pare că Volksbank a vândut NPL cu discounturi de până la 90%.

Şi Bank of Cyprus a scos la vânzare un portofoliu de NPL, în trei tranşe, în valoare de 545 milioane de euro, ce conţine un pachet de împrumuturi acordate în ţara noastră de 360 de milioane de euro. Acesta este compus din 382 credite neperformante, aferente unui număr de 131 de debitori.

În cadrul aceluiaşi proces, Bank of Cyprus va transfera şi 46 de angajaţi, infrastructura IT şi alte materiale de suport din operaţiunile din România, ce costă, anual, 325 milioane de euro, potrivit site-ul citat.

Se pare că toţi cumpărătorii pachetelor de credite neperformante amintite ar urma să fie consorţii şi specialişti locali în piaţa imobiliară.

Banca Naţională a României (BNR) a cerut din nou băncilor să îşi cureţe bilanţurile de creditele neperformante, solicitându-le să elimine NPL în valoare totală de un milliard de euro.

Scoaterea în afara bilanţului înseamnă o marcare a pierderii, în măsura în care provizioanele eliberate şi eventuale sume din vânzare nu acoperă integral valoarea respectivelor credite neperformante.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. BCR (ca si alte banci) vinde in pierdere dar ne mareste comisioanele,etc si isi scoate parleala pe spinarea noastra.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb