Belarusul a anunţat că îşi suspendă participarea la Parteneriatul Estic al UE

J.P.
Internaţional / 28 iunie 2021

Belarusul a anunţat că îşi suspendă participarea la Parteneriatul Estic al UE

Belarusul a anunţat luni că îşi suspendă participarea la Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, menit să contribuie la apropierea între forul european şi foste republici sovietice, decizia Minskului fiind un protest contra sancţiunilor adoptate de UE după interceptarea unui avion de linie european de către autorităţile belaruse, transmit AFP şi Reuters, conform Agerpres.

''Nu ne putem îndeplini obligaţiile din acest acord în contextul sancţiunilor şi restricţiilor impuse de UE'', a indicat Ministerul de Externe belarus într-un comunicat. Acesta a anunţat şi decizia de rechemare în ţară a ambasadorului Belarusului la Uniunea Europeană, pentru consultări.

MAE belarus a sugerat şi ca reprezentantul UE la Minsk să revină la Bruxelles pentru consultări şi a precizat că cei responsabili pentru sancţiunile impuse Belarusului vor avea interdicţie de a intra pe teritoriul acestei ţări.

La 21 iunie, Consiliul UE a decis să impună măsuri restrictive împotriva a 78 de persoane din Belarus şi a opt entităţi. Această decizie a fost luată având în vedere escaladarea încălcărilor grave ale drepturilor omului în Belarus şi actele violente de represiune îndreptate împotriva societăţii civile, a opoziţiei democratice şi a jurnaliştilor.

În plus, noua rundă de măsuri restrictive a vizat şapte persoane şi o entitate care au fost desemnate în legătură cu aterizarea forţată şi ilegală a unui zbor Ryanair la Minsk, în Belarus, la 23 mai 2021, fapt care a pus în pericol siguranţa aviaţiei, şi cu reţinerea de către autorităţile belaruse a jurnalistului Roman Protasevici şi a Sofiei Sapega. Printre cei vizaţi se numără, de asemenea, mai multe personalităţi importante din mediul de afaceri care sprijină regimul Lukaşenko şi beneficiază de pe urma acestuia.

Măsurile restrictive ale UE privind Belarusul se aplică în prezent unui număr total de 166 de persoane şi 15 entităţi. Cei desemnaţi fac obiectul îngheţării activelor, iar cetăţenilor şi întreprinderilor din UE li se interzice să pună fonduri la dispoziţia persoanelor şi entităţilor incluse pe listă. Totodată, persoanelor fizice li se aplică o interdicţie de călătorie, care le împiedică să intre pe teritoriul UE sau să îl tranziteze.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb