Autorităţile din Belgia au retras de la vânzare 10 sortimente de îngheţată cu vanilie Haagen-Dazs după ce au descoperit prezenţa unui compus cancerigen în unul dintre loturile testate cu ocazia unui control, a anunţat, astăzi, Agenţia federală pentru siguranţă alimentară (AFSCA), relatează Agerpres.
Producătorul acestui brand celebru de îngheţată, grupul american General Mills, a constatat în timpul unui control de rutină prezenţa unor urme de 2-cloretanol (2CE), care este un indicator al prezenţei oxidului de etilenă într-un lot de produse Haagen-Dazs, a precizat AFSCA într-un comunicat.
Oxidul de etilenă (ETO) este un pesticid cancerigen interzis în Europa.
Furnizorul de vanilie a fost identificat drept cauză a acestei probleme, iar grupul General Mills a decis să retragă de la vânzare toate produsele preparate cu vanilia furnizată de acel producător, a explicat AFSCA.
Agenţia belgiană a publicat lista celor 10 produse vizate de măsura de retragere din toate magazinele din ţară, precum şi datele lor de expirare.
"Cerem consumatorilor care au cumpărat aceste produse să nu le consume şi să contacteze General Mills pentru a obţine rambursarea lor", a precizat AFSCA.
Cele 10 sortimente de îngheţată retrase de la vânzare au fost distribuite în Belgia şi Luxemburg prin magazinele Carrefour, Resuma, Colruyt, Delfood, Delhaize, Makro, Match, Cora, Bidfood, Ceges, Romeck, Mekabe şi AET, a precizat aceeaşi agenţie belgiană.
Grupul american General Mills a efectuat la începutul lunii iulie o retragere voluntară de la vânzare a patru loturi de îngheţată comercializate în Franţa sub brandul Haagen-Dazs după detectarea unor urme de ETO atribuite unui ingredient specific, extrasul de vanilie, furnizat de unul dintre furnizorii săi.