BenQ lansează pe piaţa din ţara noastră noul model GL2030M, un monitor LCD de tip LED backlight de 20" cu o rezoluţie 1600x900 şi un contrast dinamic de 12 Mil: 1. Noul model îmbină designul plin de stil cu performanţele de excepţie, dar şi cu un consum redus de energie de maxim 27W în timpul utilizării şi mai puţin de 0.3W în stand-by, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Tehnologia LED backlight folosită pentru modelul GL2030M se diferenţiază de tehnologia CCFL printr-o serie de avantaje, printre care cele mai importante sunt contrastul dinamic foarte ridicat, deschiderea instantanee, lipsa folosirii mercurului şi consumul redus cu până la 39,3%, în cazul folosirii modului Eco.
"Lansarea noului model BenQ GL2030M, primul dintr-o nouă generaţie de monitoare LED care urmează să fie lansate, vine ca răspuns la o direcţie specifică pieţei la ora actuală. Cumpărătorii se orientează deja către monitoare LCD de 20", în locul celor de 18.5", având avantajul unei rezoluţii mai mari de 1600x900 în loc de 1366x768, a unui contrast dinamic de 12Mil:1. Continuăm să inovăm şi să oferim produse bazate pe cele mai noi tehnologii la cele mai bune preţuri; produse cu un design elegant, din materiale de cea mai bună calitate şi care să ofere bucurie celor care le folosesc", a declarat Dragoş Salamac, Team Leader BenQ pentru România.