Biden dă asigurări că acuitatea lui mentală este bună

S.B.
Internaţional / 16 iulie

Biden dă asigurări că acuitatea lui mentală este bună

Joe Biden s-a prezentat ca un candidat combativ luni în interviul acordat NBC pentru a încerca să atenueze îndoielile privind sănătatea sa şi a lăsa imaginea unui preşedinte care uneşte după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump, informează Agerpres.

"Acuitatea mea mentală este extrem de bună", a dat el asigurări în acest interviu programat săptămâna trecută, după dezbaterea dezastruoasă în faţa rivalului său republican în cursa pentru Casa Albă.

Focurile de armă care l-au rănit pe Trump au atras toată atenţia mediatică, dar nu au eliminat panica care a putut fi sesizată în tabăra democrată după ce Biden a făcut o figură proastă la sfârşitul lui iunie, când a părut mereu să-şi caute cuvintele, a fost văzut privind în gol şi cu gura deschisă.

Dornic de revanşă, preşedintele în exerciţiu s-a declarat gata de o nouă dezbatere "în septembrie", aşa cum era prevăzut înainte de alegerile din noiembrie.

"Nu anticipez să am o altă prestaţie de acest nivel", a spus Biden luni.

El s-a încurcat însă în cuvinte, nu a terminat mai multe fraze şi a pierdut şirul afirmaţiilor la un moment dat în timpul interviului, provocând o tăcere jenată.

"Înţeleg de ce oamenii spun: 'Dumnezeule, are 81 de ani. Cum va fi când va avea 83 sau 84 de ani?' Este o întrebare legitimă", a recunoscut el.

Preşedintele democrat a declarat din nou că va merge până la capăt, ignorând apelurile taberei sale, ale presei, sau ale elitei de la Hollywood de a se retrage din cursă.

În această situaţie dificilă, tentativa de asasinat asupra rivalului său îi dă un răgaz, aruncând îndoielile privind vârsta sa în plan secund, comentează AFP. Dar aceasta îl obligă de asemenea să-şi modereze loviturile asupra lui Trump şi să găsească tonul potrivit pentru a-l critica în acest moment delicat.

Preşedintele a vrut să se prezinte drept un lider care uneşte, încercând să aplaneze tensiunile dintr-o ţară foarte polarizată, fără a-şi renega atacurile asupra unui Trump pe care îl consideră periculos.

"Cum vorbeşti despre ameninţarea asupra democraţiei, care este reală când un preşedinte spune lucrurile aşa cum o face el? Nu spui pur şi simplu nimic pentru că asta ar putea incita pe cineva?", s-a întrebat el.

"Eu nu am recurs la această retorică. Rivalul meu a recurs la această retorică, vorbeşte despre un masacru dacă pierde. Nu sunt eu cel care a zis: 'vreau să fiu un dictator din primele zile'", a mai spus Biden.

Deşi a vrut să pară împăciuitor, preşedintele a părut uneori iritat şi ultrasensibil.

Atunci când cel care l-a intervievat, jurnalistul Lester Holt, l-a întrebat dacă tentativa de asasinat asupra lui Trump a schimbat traiectoria alegerilor, el a răspuns: "Nu ştiu şi nici dvs. nu ştiţi".

El s-a declarat indignat şi de comportamentul presei, care în opinia lui nu a făcut destul pentru a evidenţia neadevărurile spuse de Trump la dezbaterea lor. "De ce nu vorbiţi niciodată despre cele 18-20 de minciuni pe care le-a proferat?", a întrebat Biden.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. "Acuitatea mea mentală este extrem de bună....clar! cu pastile sau fara?...;)))

    1. Cu pastile sau fara pastile, senilul va ramane candidatul democratilor! Pana la glontul lui Trump, multi s-ar fi imbulzit sa ia locul bideului. De-atunci totul s-a schimbat: nu-ti poti stirbi reputatia, pierzand in fata unui mos "intr-o ureche"!

    Inca o dovada ca e cucu. mai inainte a spus ca nu mai dezbate asa de bine, nu mai vorbeste asa de bine si nu mai ...etc asa de bine.

    Inseamna ca trump castiga 100%. mai ales acum cu isteira asta in jurul "atentatului". L-am pus in ghilimele fiindca pare facatura. Dar pt ca a murit un om, plus 2 in spital, lumea crede ca nu a fost facatura, cum ar putea fi. iaca simplu. In price caz, Trump s-a dezlipit ca, castigator clar dupa asta, multi fanatici religiosi SAU credinciosi sunt in US, gata Dumnezeu l-a salvat sa ne fie presedinte. pfff. de parca n-a mai fost inca odata. 

    De ce cred ca-i facatura? Instinctul de conservare. Lupta sau fugi in caz de pericol. Instinctul te face sa fugi cand simti ca e un pericol real. Si simti, e vital pt supravietuirea umana acest instinct de a simti pericolul. Am vazut filmulete cu oameni aflati pe langa teroristi sau atentatori reali. Se calca in picioare. Am vazut si in viata reala, un tramvai a pocnit ceva in el, a iesit cv fum, dar n-a luat foc. Am vazut totul si am stat pe loc, in timp ce toti dar toti se calcau efectiv in picioare sa iasa afara. Pentru un pic de fum.

    Ei si la Trump, nimeni dar nimeni n-a fugit. deloc. Stateau ca la hollywood si se uitau ca boul la poarta noua. de ce ? face parte din scenariu, nu AU SIMTIT ca e un pericol real. de unde banuiesc ca nici n-a fost. nu conteaza, rezultatul conteaza, acum trump si putin sunt trimisii lui Dumnezeu pe pamant sa ne scape de pacate. pfff. prea perfect. 

    1. Poate scapam pana la urma de se.ni.l care numai are nicio limita. A ajuns sa-si elimine fizic adversarul.

    O lume intreaga il vede ca este dus. Doar democratii si sforarii nu vad asta.

    ...

    Democratii prefera senilii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb