BIDEN, DUPĂ ACHITAREA LUI TRUMP: ''Democraţia este fragilă''

J.P.
Internaţional / 14 februarie 2021

''Democraţia este fragilă''

Preşedintele Joe Biden a declarat sâmbătă că, în pofida achitării lui Donald Trump în procesul său de impeachment, "fondul acuzaţiei nu a fost contestat" şi că atacul asupra Capitoliului de la 6 ianuarie a arătat că "democraţia este fragilă", relatează AFP şi Reuters, conform Agerpres.

"Chiar dacă votul final nu a dus la o condamnare, fondul acuzaţiei nu este contestat", a declarat democratul după achitarea votată de Senatul SUA în al doilea proces de impeachment contra predecesorului său republican.

"Chiar şi cei care s-au opus condamnării, precum liderul minorităţii din Senat (Mitch) McConnell, cred că Donald Trump 'şi-a abandonat ruşinos îndatoririle' şi că 'practic şi moral este responsabil pentru provocarea' violenţei dezlănţuite la Capitoliu", a mai apreciat Biden.

El a spus că se gândeşte la poliţistul de la Capitoliu Brian Sicknick, care a murit în urma violenţelor de pe 6 ianuarie, precum şi la ceilalţi care au rezistat cu curaj sau care şi-au pierdut viaţa.

De asemenea, Biden a elogiat curajul celor care au făcut efortul de a proteja integritatea democraţiei americane, inclusiv democraţi şi republicani, oficiali electorali, judecători, lucrători în secţiile de votare.

"Acest trist capitol al istoriei noastre ne-a reamintit că democraţia este fragilă. Că ea trebuie mereu apărată. Că trebuie să rămânem mereu vigilenţi. Violenţa şi extremismul nu-şi au locul în America. Şi că fiecare dintre noi are datoria şi responsabilitatea, ca americani şi în special ca lideri, să apărăm adevărul şi să învingem minciuna ", a afirmat Biden într-un comunicat.

Opinia Cititorului ( 22 )

  1. democratia nu mai exista nicaieri in lume la ora actuala.

    nu e vorba de SUA 

    e vorba de amprenta big tech si amprenta industrializarii intr-o epoca a post-deconstructivismului si (sa-i zicem asa) post-adevarului asupra modului in care sunt structurate si stratificate societatile si fortele interne care le trag si le imping pe drumul evolutiei (sau involutiei) . 

    in prezent traim intr-o forma mai concentrata sau mai diluata (depinde de la stat la stat) de plutocratie cu accente locale oligarhice si autoritariste (pre-dictatoriale).  

    Solutia mea (de pana acum si probabil si de acum incolo) este prezervarea calitatii vietii personale si in general a tot ce inseamna viata la nivel individual.  

    Miscarea actuala nu poate fi oprita datorita factorilor combinati care lucreaza corelat - big tech, interconectarea masiva de date si big data in general, valul de nationalism populist post-globalizare care i-a innebunit pe pe toti "descaltatii mental" (cum ii numesc eu - adica oamenii fara o viziune larga, care sa depaseasca limitele propriului oras, propriei tari sau propriului continent).  

    Trebuie lasata aceasta miscare anti-umana sa se izbeasca de propriul zid al propriilor limite.  

    Cum faci asta?  

    Neluptand impotriva ei. Lasand-o sa se desfasoare (pentru ca orice graunte de viata isi are moartea si finalitatea inscrise in propriul cod genetic).  

    Da, probabil ca in fata Green Deal sau Build Back Better sau in fata vaccinurilor pro-cancer eu recomand o aberatie ( lipsa de lupta impotriva lor).  

    Dar tineti minte ca adevarata libertate e cea de origine stoica (reinterpretata mai modern ca libertate in crestinism).  

    Libertatea reala e inauntrul fiecarui individ. Nu afara.  

    INAUNTRU !  

    p.s. In afara individului sunt doar solutii si scheme destinate pieirii, mortii. Opozitia manifesta fata de ele (realitati circumstantiale si conventionale) transforma pe oamenii implicati in ... circumstante si conventii! :)  

    1. Nu poti sa mentii un status al calitatii vietii personale intr-o dictatura. E o iluzie. Dictatura impacteaza cu toate aspectele vietii individului, pornind de la libertate, la ideologie, la cum mananca, la cum se imbraca.. TOT !!!

      Neomarxistii vor sa interzica orice forma de libertate si initiativa economica individuala.. Au inceput deja - vezi activitatile mici catalogate din pix ca fiind neesentiale si intentia de a distruge mica gospodarie agricola prin tot felul de gripe aviare, peste porcine, boala vacii nebune si alte din astea... Urmeaza confiscarea proprietatii private si gata.. s-a terminat cu toate.. va fi o China generalizata peste tot.  

      Mulți au fost liberi înăuntrul lor pe vremea comuniștilor. Au umplut aia pușcăriile de oameni liberi înăuntrul lor, sunt pline cimitirele nemarcate de oameni iberi. Libertatea trebuie câștigată, nu ți-o face nimeni cadou. Lumea a ajuns la un grad de dezorientare atât de aberant încât individul mediu nu mai știe încotro să o apuce, ce să mai vorbim de sărăcime. Nu mai exista în lume acea democrație care a dus la progres, bazata pe muncă și dezvoltarea clasei medii. Acum marile corporații fac regula jocului, dictatorii nu au dispărut, așa zisele democrații recunoscute se zbat să-și definească drumul. Nimic nu mai e ce a fost. Ce e de făcut???? Sa rezistam, sa nu ne vindem ieftin libertatea individuală în ideea susținerii unui bine colectiv inventat. Totul e manipulare și aici nu mă refer la Covid sau vaccin ci la fundamentele economice în care trăim. Banii nu sunt altceva decât hârtie fara valoare. Sistemul e precum un bolovan care a luat-o la vale și nu mai poate fi oprit, alimentat de lăcomia celor care manipulează piețe, state.

      Intr-adevar, aberezi:

      "Trebuie lasata aceasta miscare anti-umana sa se izbeasca de propriul zid al propriilor limite. Cum faci asta? Neluptand impotriva ei. Lasand-o sa se desfasoare (pentru ca orice graunte de viata isi are moartea si finalitatea inscrise in propriul cod genetic). Da, probabil ca in fata Green Deal sau Build Back Better sau in fata vaccinurilor pro-cancer eu recomand o aberatie ( lipsa de lupta impotriva lor)" 

      Vezi ca (inca) mai sunt cateva locurila Balaceanca!.

      P-astea de unde le-ai mai scos? Tot din adancul put al gandirii tale? Sau din globul de cristal care te lumineaza (radiaza) in fiecare dimineata? 

      Ne dai gata cu ce resurse ai in adancimea putului gandirii tale: "Miscarea actuala nu poate fi oprita datorita factorilor combinati care lucreaza corelat - big tech, interconectarea masiva de date si big data in general, valul de nationalism populist post-globalizare care i-a innebunit pe pe toti "descaltatii mental" (cum ii numesc eu - adica oamenii fara o viziune larga, care sa depaseasca limitele propriului oras, propriei tari sau propriului continent). Trebuie lasata aceasta miscare anti-umana sa se izbeasca de propriul zid al propriilor limite. Cum faci asta? Neluptand impotriva ei. Lasand-o sa se desfasoare (pentru ca orice graunte de viata isi are moartea si finalitatea inscrise in propriul cod genetic)".

      Ia-l si pe Cristian si continuati-va traseul intergalactic de ilumare!

      Poate va opriti un pic si la Balaceanca unde acum se dau ultimele locuri la oferta! 

      inteleg ce zici.

      nu doar eu dar si istoria recenta (cu privire la comunism) iti da tie dreptate, nu mie.  

      dar asta e solutia gasita de mine pentru mine.

      nu te califici pentru un raspuns avand in vedere atitudinea ta.

      Atunci tine-o pentru tine!

      Mai sa fie, faci si clasamente de calificare!

      Dar tu te-ai intrebat, sau ai intrebat pe cineva, daca te califici sau nu?!

      Sau te califica job-ul de postac cu norma intreaga? 

      Nu ai cum... decat daca traiesti undeva izolat in padure sau in varf de munte. Altfel nu ai cum scapa de libidinosii de neomarxisti care te scaneaza si te biometrizeaza imediat ce iesi din casa.. nici n-apuci sa ajungi la magazin sa-ti iei de mancare ca esti biometrizat 100% de regimul fascist care a pus pe chituci omenirea.

      Cat timp oamenii depind intrinsec cu mancarea de zi cu zi de corporatii si guverne e absolut imposibil sa nu rezulte o simbioza intre sclavi si stapani de sclavi.. Retine, e imposibil !!!

      Plus ca vor sa desfiinteze tot ce tine de libertatea individului, sa-i confiste proprietatea, 3 gaini daca are in curte, i le confisca si pe alea....  

    Bate campii Biden cu gratie, fratilor. Nu mai e democratie nicaieri in lume de cand cu virusul produs in laborator.. se guverneaza exclusiv prin decrete si ordine de ministru ca in cele mai oribile dictaturi africane.

    Parlamentul are doar un rol de decor, o sinecura nenorocita de incasat salarii si privilegii.  

    1. da, ai dreptate.

      dar vezi cazul Cehiei!  

      Parlamentul ceh a interzis Guvernului Cehiei sa mai declare stare de urgenta (lockdown) ... Cehia urmeaza exemplul Romaniei care a inventat starea de alerta (ca sa multumeasca si caprele neomarxiste externe care cer lockdown continuu si generalizat pana se injecteaza toti dar si verzele ... necesitatii cresterii economice interne).  

      Cehia priveste la Romania si se trezeste!

      Ce faci?

      Te sustii tu pe tine insuti?

      Mai bine da-ti doua palme! 

      am mai zis-o - eu si Cristian suntem doua persoane extrem de diferite , fapt verificabil si de Bursa (ip-uri diferite, identificabil geografic in locuri total diferite).

      inca ceva: mi se pare foarte low-level sa postez sub diverse nume - eu nu am facut-o si nu o fac

      daca zic ceva , imi asum ce am zis.  

      Nu sari ca proasta-n targ, ca devi si mai penibil!

      Eu la tine ma refeream, dar "gura pacatosului adevar graieste!" 

      Se va umbla la Constitutii in fostele tari libere, cat de curand, nu exista alta posibiltate. America va da tonul violarii in fund a drepturilor si libertatilor fundamentale astfel incat ele sa fie rescrise ca sa se potriveasca mai bine cu Noua Realitate.. aia in care conduc bogatanii planetei in cel mai feudal mod, cu iobagi legati de glie, care n-au dreptul nici macar sa se mute de pe o mosie pe alta. Adica Evul Mediu reinventat in era tehnologica... O sa vezi ce kkt iese.. ai un pic de rabdare.

      Vizionarule care esti!

      Auzi colo: "America va da tonul violarii in fund a drepturilor si libertatilor fundamentale astfel incat ele sa fie rescrise ca sa se potriveasca mai bine cu Noua Realitate". Ai proprietatea termenilor? 

      Tu sti cum se poate schimba o constitutie, macar in Romania? Ca in America este aproape imposibil!

      Iese kkt, vorba ta , atunci cand te bagi tu in seama! 

      Am proprietatea termenilor - exact asta se intampla pe planeta in momentul de fata, un viol in fund generalizat la drepturile si libertatile fundamentale ale oamenilor liberi, in fostele societati democratice de catre niste marionete puse in functie si controlate de elitele globului, adica bogatanii planetei, aia care invart banul. Ma repet ca sa intelegi ca fix asta se intampla - esti violat in fund fara sa-ti dai seama, iti dai zilnic acordul implicit pentru tot felul de rahaturi care iti mai confisca inca o felie din liberatate.

      Fara nicio modificare constituțională acest lucru se întâmplă. Oamenii liberi sunt sclavii corporațiilor care conduc lumea.

    Faptul ca masoneria americana a pus in functie un dinozaur, o foslia.. arata clar ca pana si rolu de presedinte al SUA este unul de marioneta, de fatzada.. de vanzator de guma de mestecat pentru fraieri pe plaja..

    Pana la urma acest presedinte face ce fac toti ceilalti presedinti, pun in opera Marele Plan de sclavizare a planetei cu ajutorul tehnologiei, armelor si presei, un adevarat atentat la liberatile civile ale oamenilor liberi ai plaentei.  

    1. In sfarsit, adevar graiesti...

      Un dinozaur si o fosila, dar nu stiu care e unul si care e altul, Cristian si Ban.Cher.Vali, FIARE, neo iudeo-masoni, fascisti, comunisti, etc.... 

      aberezi

      aduna-ti discursul in ceva coerent. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb