Biden l-a asigurat pe premierul Sunak că Marea Britanie rămâne cel mai apropiat aliat al SUA

G.D.
Internaţional / 26 octombrie 2022

Biden l-a asigurat pe premierul Sunak că Marea Britanie rămâne cel mai apropiat aliat al SUA

Noul premier britanic Rishi Sunak a vorbit ieri la telefon cu preşedintele american Joe Biden, care l-a asigurat că Regatul Unit "rămâne cel mai apropiat aliat" al Statelor Unite, informează AFP, conform Agerpres.

"Preşedintele Biden a afirmat că Regatul Unit rămâne cel mai apropiat aliat al Americii, iar prim-ministrul a confirmat marea putere a relaţiei" dintre cele două ţări, a adăugat Downing Street, adăugând că cei doi lideri au abordat de asemenea subiecte precum Ucraina şi Irlanda de Nord.

Conform PA Media/dpa, noul premier britanic se va întâlni cu preşedintele Biden în săptămânile următoare la summitul G20 din Indonezia.

Un purtător de cuvânt din Downing Street a informat că "liderii aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze îndeaproape".

"Liderii au discutat despre amploarea cooperării dintre Regatul Unit şi SUA, atât la nivel bilateral, cât şi în regiuni precum cea indo-pacifică, unde pactul AUKUS face parte din eforturile noastre de a spori stabilitatea şi de a contracara influenţa malignă a Chinei".

Totodată,"au reflectat asupra rolului principal pe care îl joacă ţările noastre în sprijinirea poporului Ucrainei şi în asigurarea faptului că Putin eşuează în acest război. Prim-ministrul şi preşedintele Biden au convenit, de asemenea, asupra necesităţii de a se asigura că oamenii din Irlanda de Nord au securitate şi prosperitate prin păstrarea Acordului de la Belfast".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pana finanteaza razboiul e baiat bun,

    daca nu, se va schimba urgent 

    1. Ti-a zis Putin?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb