BIDEN: "Retragerea din Afganistan, cea mai bună decizie pentru SUA"

J.P.
Internaţional / 1 septembrie 2021

"Retragerea din Afganistan, cea mai bună decizie pentru SUA"

Cu un ton hotărât, preşedintele SUA Joe Biden şi-a apărat marţi decizia de a pune capăt războiului american din Afganistan, în pofida criticilor puternice la adresa operaţiunilor de evacuare, haotice şi marcate de un atentat, relatează AFP, citat de Agerpres.

''Vă dau cuvântul meu, din suflet. Sunt convins că aceasta este decizia corectă, o decizie înţeleaptă şi cea mai bună decizie pentru America'', a declarat preşedintele american în cursul unui discurs solemn rostit la Casa Albă.

''Am fost o naţiune în război de prea mult timp'', a spus preşedintele democrat, menţionând că alegerea a fost ''simplă'' după acordul predecesorului său Donald Trump cu talibanii în 2020: ''Fie urmaţi angajamentul asumat de administraţia anterioară şi părăsiţi Afganistanul, fie spuneţi că nu vom pleca şi vom trimite zeci de mii de soldaţi la război''.

''Alegerea reală a fost între plecare sau escaladare. Nu aveam de gând să prelungesc acest război etern şi nu intenţionam să prelungesc retragerea la nesfârşit'', a afirmat preşedintele american.

Evacuarea a fost marcată de un atentat revendicat de gruparea Stat Islamic din Khorasan (EI-K), soldat cu moartea a peste 100 de persoane, între care 13 soldaţi americani, în apropierea aeroportului din Kabul.

Joe Biden a avertizat marţi grupul jihadist: ''Nu am terminat cu voi''. El a promis că va urma ''o strategie dură, nemiloasă, ţintită şi precisă, care urmăreşte teroarea acolo unde se află astăzi, nu acolo unde era acum două decenii''.

Statele Unite au început războiul împotriva Afganistanului după atacurile din 11 septembrie comise de către Al-Qaida.

În discursul rostit marţi, preşedintele SUA a salutat ''succesul extraordinar'' al misiunii de evacuare a americanilor şi aliaţilor lor din Afganistan.

Din 14 august, cu o zi înainte de preluarea controlului la Kabul de către talibani, avioanele americane şi aliaţii au evacuat peste 123.000 de civili de pe aeroportul din Kabul într-o perioadă de 18 zile, potrivit Pentagonului.

''Nicio ţară nu a realizat vreodată aşa ceva în toată istoria'', a subliniat preşedintele SUA. ''Succesul extraordinar al acestei misiuni se datorează talentului incredibil, vitejiei şi curajului altruist al armatei americane, al diplomaţilor şi profesioniştilor noştri din serviciile de informaţii'', a menţionat el.

Statele Unite rămân hotărâte să-i evacueze pe americanii rămaşi în Afganistan, al căror număr este estimat între 100 şi 200, a dat asigurări preşedintele american.

SUA au anunţat în noaptea de luni spre marţi retragerea ultimilor lor soldaţi din Afganistan. La Kabul au fost auzite focuri de armă după acest anunţ, considerat un succes ''istoric'' de către talibani.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. tataie, ti-ai luat pastilele?

    Vedeți cum transforma acest văcar penibil o retragere dezastruoasă într-o vreme ctotie pe câmpul de luptă ???

    te-au trezit astia si incepi sa debitezi prostii?

    gica, ai deschis cutia pandorei! 

    este inceputul sfarsitului!

    somn usor! 

    Ceea ce conteaza este faptul ca, retragerea cur-cubeului si a LGBT+-ului, reprezinta cel mai bun lucru pt afgani!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb