Big bang

Obsedată de un prezent pe cît de spectaculos pe atît de fad, cufundată în trivial, presa română refuză cu obstinaţie trecutul, chiar şi pe cel recent. Şi cînd acesta nu poate fi ocolit, el este strivit de stereotipuri. Aşa se întîmplă şi cu Revoluţia română. Pentru români, în decembrie 1989 a început Istoria. Chiar dacă mulţi nu vor să creadă. Precum înlănţuiţii în peştera din Republica lui Platon nu cred că lumea ar putea fi altfel. Atît "copiii" falsului paradis, cît şi scepticii bine intenţionaţi sînt printre noi. Deşi diferiţi, şi pentru unii, şi pentru alţii Adevărul e simplu, clar şi mai ales unic. Şi de aceea neputînd explica simplu schimbarea, o neagă pur şi simplu. Chiar dacă punînd în discuţie Revoluţia nu săvîrşesc un sacrilegiu, gestul dezvăluie un sistem de gîndire după care tot ceea ce nu se poate explica în raport cu modelul standard este fie manipulare, fie conspiraţie. Odată cu trecerea timpului, aceştia au pierdut orice inhibiţie şi au desfiinţat Revoluţia.

Faţă de alte ţări est-europene, Revoluţia română este de tip big bang. De aceea aici nu au avut loc evoluţii, ci revoluţie. A fost o rupere brutală şi incompletă, iar nu, precum în cazul revoluţiilor de catifea, în diferitele lor forme, un episod dintr-o istorie ce începea fie în 1956 în Ungaria, fie 1968 în Cehoslovacia, fie 1981 în Polonia, pentru a folosi cîteva repere relative. În încercarea sa de a controla, totalitarismul naţional-comunist desfigurase totul: nici timpul (istoria individuală sau colectivă), nici spaţiul (privat sau aşa-zis public), nici oamenii nu rămăseseră intacţi. De aceea, în 1989 istoria s-a concentrat. Contractată pînă la absurd, transformată în Zero absolut, politica a explodat. Teoria cos-mologică clasică a big bangului consideră că din nimicul primordial a apărut ceva minuscul şi fierbinte: Universul. Cei cîţiva enoriaşi solidari adunaţi în jurul pastorului lor datorită religiei şi limbii minoritare au fost acel ceva care a declanşat, în circumstanţele schimbărilor din jur, mişcarea de schimbare. Dar pentru că pastorul Laszlo Tokes era maghiar, era reformat, şi mai ales pentru că a devenit un exponent al autonomis-mului radical, conspiraţia a fost repede dezvăluită. Deja în comemorările revoluţiei de la Timişoara numele său este rostit, cînd e rostit, cu prudenţă. Ideea că serviciile secrete maghiare, sovietice, iugoslave au iniţiat o lovitură de stat în colaborare cu elementele "reformatoare" din Securitate sau partid este astfel privilegiată. Cei din stradă nu ar fi fost decît instrumente. În raport cu acest stereotip se strîng probe pentru a dovedi Marea Conspiraţie. Capcana modelului explicativ de tip naiv-raţionalist transformă orice nu este simplu în conspiraţia manipulatorilor, agenţi, voluntari sau nu, ai minciunii (Diavolului). Desvrăjirea mitului conspiraţiei nu înseamnă că nu ar fi existat influenţe străine, interese ale Securităţii şi nomenclaturii sau că procesul Ceauşescu ar fi fost altceva decît o farsă grotescă. Dar Revoluţia a fost mai mult decît atît.

Modelul big bang-ului explică, atît cît poate fi explicată, Revoluţia română. Violenţa schimbării a fost direct proporţională cu cea a regimului pe care a încercat să-l spulbere. Efectele exploziei iniţiale se resimt încă şi se vor simţi multă vreme de acum înainte. Forţa iniţială, spontană, a provocat rezistenţe. Organizate, acestea au putut întîrzia procesul, dar nu l-au putut opri. Cei ce încearcă să limiteze Revoluţia în timp, la un moment anume (Timişoara, Bucureşti) vrînd să revendice schimbarea o blochează. Dar şi cei ce au privit revoluţia la televizor în 22 decembrie 1989 pot să se transforme în revoluţionari. Napoleon nu a fost revoluţionar, dar a continuat revoluţia franceză oferindu-i structura care a contribuit la instituţionalizarea schim-bărilor.

Pentru cei ce au elaborat Constituţia revoluţia nici n-a exis-tat. Nu există în Constituţie nici o referire la revoluţie ca la un izvor de drept. ordinea constituţională actuală se bazează pe vechea ordine comunistă. Singura referire la Revoluţie a venit la revizuirea din 2003, dar nu ca un preambul, ci ca o referinţă oarecare în alineatul 3 al articolului 1. În schimb articolul 153 este fără echivoc: la data aprobării prin referendum a noii Constituţii, vechea Constituţie a lui Ceauşescu "este şi rămîne în întregime abrogată".

Prea aproape pentru a fi tratată obiectiv, dar totodată destul de departe în timp pentru a trezi sentimente contrastante, revoluţia rămîne un fapt cotidian. Decepţia multora, indiferenţa altora sînt efecte de etapă. Comemorările din decembrie arată că Revoluţia e un proces. Ea nu începe la dată fixă şi nu se încheie într-un moment.