Biocombustibilii folosiţi în activitatea de transport nu trebuie "să ia pâinea de la gura oamenilor"

Germania a ajuns la un acord cu Comisia Europeană privind comercializarea maşinilor noi cu motoare pe combustie şi după 2035, dacă acestea folosesc combustilibi ecologici. Sigur această măsură, conform unui studiu AEI adduce creşeteri ale preţurilor maşinilor. Unul dintre cei mai vizaţi ecocombustibili sunt biocombustibili, dar aceştia, astăzi, folosesc terenurile agricole cu un pericol real asupra securităţii alimentare, conform unei analize AEI.

Începând cu anul 2018, în toate statele Uniunii Europene, pentru ca şoferii să înţeleagă uşor ce tip de carburant este compatibil cu maşinile lor indiferent în ce ţară alimentează. codurile E5, E10, B7 sau B10, care simbolizează cantitatea de biocombustibili din carburant. Mai exact, E provine de la bioetanol, B de la biodiesel, iar numărul din dreptul fiecărei litere simbolizează cantitatea procentuală de biocarburant din compoziţia carburantului. Practic, E5 înseamnă că benzina cu care alimentezi şi are în compoziţie 5% bioetanol. 

Totuşi, utilizarea biocombustibililor în compoziţia carburanţilor este reglementată încă din anul 2009, atunci când Uniunea Europeană a lansat Directiva pentru Energie Regenerabilă. Scopul final al acestei directive a fost să permită o reducere a emisiilor de dioxid de carbon în timpul utilizării maşinilor cu motoare termice, în contextul în care la vremea respectivă maşinile electrice erau la fel de frecvente precum sunt astăzi călătoriile turistice în spaţiu. 

Conform Transport&Environment în Europa:

• bioetanolul folosit în compoziţia benzinei provine în special de la culturi agricole precum porumb (49%), grâu (21%) şi sfeclă de zahăr (19%). Nivelul biocombustibil înseamnă circa 6.8% bioethanol în benzină.

• biodieselul provine în special de la culturi agricole precum ulei de răpiţă (36%), ulei de palmier (30%) şi ulei de soia (14%). Nivelul biodieselului înseamnă circa 8.1% biodiesel în motorină.

Combustibilii durabili pentru transporturi pot juca un rol esenţial în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în toate sectoarele de transport. În prezent, sectorul aviaţiei şi cel maritim se bazează aproape exclusiv pe combustibili fosili.

Regulamentul privind asigurarea unor condiţii de concurenţă echitabile pentru un transport aerian durabil (cunoscut şi drept iniţiativa ReFuelEU în domeniul aviaţiei) şi regulamentul privind utilizarea combustibililor din surse regenerabile şi cu emisii scăzute de carbon în transportul maritim (FuelEU în domeniul maritim) vizează creşterea gradului de utilizare a combustibililor durabili de către aeronave şi nave pentru a-şi reduce amprenta de mediu.

Întrucât provin din diverse culturi agricole, biocombustibilii au început să fie criticaţi că "fură pâinea de la gură" la propriu pentru milioane de oameni.

Astăzi pentru necesarul de biocombustibil al Europei se folosesc cca. 8 milioane Ha de teren pentru cultivarea plantelor pentru a se produce bioethanol şi circa 34 milioane Ha pentru cultivarea plantelor pentru producerea biodiesel. Cele 42 de milioane de teren folosit pentru a produce biocombustibil, ar puatea asigura hrana pentru 10 milioane de oameni (considerând că pentru a hrăni 4 oameni este nevoie de un Ha de teren).

În situaţia în care în anul 2050 s-ar obţine întreaga cantitate de biocombustibil exclusiv din plante ar fi necesare cca. 154.000 milioane de Ha, care ar putea asigura hrana pentru cca. 38 milioane de oameni.

În România nu se produce bioethanol, întreaga cantitate necesară aditivării benzinei fiind importată. România produce însă aproape toată cantitatea de biodiesel.

Tocmai pentru a nu se ajunge într-o astfel de situaţie, Fit for 55 vine şi instituie obligaţia de a reduce drastic cantitatea de biocombustibili obţinuţi din plante cultivate şi orientarea către biocombustibili obţinuţi din ulei alimentar uzat, deşeuri etc.

În fapt există trei generaţii de biocombustibili:

• Biocombustibili de prima generaţie - 1 G - acestea sunt cele care au o origine în culturile agricole care sunt folosite pentru obţinerea produselor alimentare destinate consumului uman. Aceste sisteme de producţie sunt cele mai simple şi mai ieftine, deoarece sunt folosite rămăşiţele producţiei acestor alimente. Cu toate acestea, are unele limitări care pot pune în pericol aprovizionarea cu alimente şi biodiversitatea prin reducerea speciilor de plantaţii din ecosisteme. Cantitatea de biocombustibili din prima generaţie se va reduce simţitor în următorii ani, redânduse astfel terenurilor culturilor destinate oamenilor şi animalelor.

• A doua generaţie de biocombustibili - 2 G - se obţine din biomasa produsă în mediul forestier. Aceste materiale sunt lignocelulozice şi naturale sunt lemnoase sau fibroase. Sunt biocombustibili care continuă să reducă emisiile de CO2 în atmosferă, dar sunt mai scumpe şi mai complicate de produs decât prima generaţie.

• Biocombustibili de a treia generaţie - 3 G - acestea provin din biomasă care nu este destinată consumului uman sau deşeurilor. În această categorie includem microalgele. Tehnicile de biologie moleculară sunt utilizate în producţia sa şi microalgele pot fi generate pentru producţia ulterioară de biocombustibil.

Progrese tehnologice importante se realizează în a doua şi a treia generaţie, deoarece acestea sunt cele mai potrivite pentru a înlocui combustibili fosili care domină piaţa astăzi şi vor fi biocombustibilii care s evor produce în viitor pentru a acoperii obligaţiile stabilite.