"Biofarm", performerul sectorului farma pe Bursă

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 mai 2009

Piaţa farmaceutică ar putea scădea anul acesta cu 2-6%, după ce în ultimii cinci ani a crescut cu peste 10% anual.

Piaţa farmaceutică ar putea scădea anul acesta cu 2-6%, după ce în ultimii cinci ani a crescut cu peste 10% anual.

Anul acesta, titlurile "Zentiva" şi "Antibiotice" s-au apreciat cu 80%, respectiv 60%, topul creşterilor fiind condus de acţiunile "Biofarm", cu 104%

Sectorul farmaceutic a consemnat printre cele mai bune performanţe de pe bursă de la începutul acestui an, fiind propulsat de acţiunile "Biofarm" (simbol BIO), al căror preţ s-a dublat în ultimele patru luni.

Aprecierile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au fost decisive în cazul BIO, acolo unde compania are participaţii consistente.

Potrivit analiştilor, chiar dacă randamentele la nivelul segmentului farmaceutic sunt foarte bune, nu putem concluziona că interesul investitorilor a fost ridicat pe acest sector, comparativ cu altele.

Acţiunile "Zentiva" şi "Antibiotice" au afişat şi ele creşteri semnificative, de peste 60%, însă motivele care au determinat evoluţiile pozitive au fost diferite pentru fiecare în parte.

În situaţia titlurilor "Antibiotice", factorul declanşator a fost reprezentat de rezultatele financiare peste aşteptări anunţate pentru primul trimestru, în timp ce, în cazul acţiunilor "Zentiva", posibila ofertă de preluare ce ar putea fi realizată în perioada următoare de către acţionarul majoritar a determinat un interes mai ridicat al investitorilor, în ideea că preţul oferit va fi mai bun decât cel din piaţă.

Fluctuaţiile sectoarelor farmaceutice de pe pieţele externe legate de gripa porcină nu s-au reflectat şi în evoluţia acţiunilor companiilor de medicamente din ţara noastră, analiştii fiind de părere că acestea au avut o evoluţie în trend cu piaţa.

Ioan Nani, Directorul General al companiei "Antibiotice", consideră că, în momentul de faţă, evoluţia titlurilor "Antibiotice" la Bursă este influentaţă integral de situaţia economică şi de peformanţele companiei. Cu toate acestea, domnia sa este de părere că, în cazul în care gripa porcină se va răspândi, întreaga economie ar fi afectată.

Compania "Antibiotice" este principalul producător de medicamente antiinfecţioase din ţara noas­tră, cu o cotă de piaţă de 60% pe acest segment.

Cu toate acestea, compania nu produce medicamente antivirale, specifice tratamentului gripal.

Potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă Cegedim Româ­nia, piaţa farmaceutică locală, care anul trecut a crescut cu 7%, până la 1,95 miliarde de euro, ar putea să scadă în acest an cu 2-6% (în euro).

O eventuală scădere în acest an ar veni după ce în ultimii cinci ani piaţa farmaceutică din ţara noastră a cres­cut cu peste 10% anual.

Compania "Zentiva" şi-a bugetat pentru acest an un profit brut de 20,6 milioane de lei, cu 30% mai mic faţă de cel obţinut în 2008, compania mizând pe venituri financiare nete de 7,14 milioane de lei.

Acţionarii principali ai companiei farmaceutice sunt "Venoma Holdings Limited", care deţine 50,98% din capital, "Zentiva NV", care controlează 23,92% din titlurile "Zentiva", în timp restul de 25,09% din titluri sunt tranzacţionate liber de către alţi acţionari.

"Biofarm", însă, estimează un profit de 14,16 milioane de lei anul aces­ta, în condiţiile în care anul trecut o încheiat cu o pierdere de 21,3 milioane de lei, cauzată în special de deprecierile acţiunilor din portofoliu.

Potrivit datelor bursiere, acţionarii principali ai companiei "Biofarm" sunt SIF5 "Oltenia", cu o participaţie de 16,42% din capitalul social, SIF1 "Banat-Crişana", care deţine 12,55% din titluri şi SIF "Moldova", care controlează 11,46%, în timp ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) deţine 1,04% din acţiuni, restul de 59,58% din titluri fiind tranzacţionate liber pe bursă de către alţi acţionari.

"Antibiotice" Iaşi a realizat, în primul trimestru al acestui an, 80% din profitul estimat pentru întreg anul, de 12,7 milioane de lei, în condiţiile în care a majorat preţul la medicamentele din portofoliu în luna februarie şi a realizat un plan de reducere a costurilor implementate în trimestrul patru.

Acţionatul majoritar al companiei "Antibiotice" este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), cu 53,01% din capitalul social, în timp ce SIF "Oltenia" deţine 10,10% din acţiuni, restul de 36,89% din titluri fiind tranzacţionate liber pe bursă de către alţi acţionari.

Societatea ieşeană are în prezent un capital social de 45,48 milioane de lei, împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb