Biroul Permanent Judeţean al PSD Olt a hotărât, sâmbătă, dizolvarea conducerii Organizaţiei Locale Caracal şi desemnarea lui Ion Marian Doldurea în calitate de preşedinte interimar.
"Aceste decizii au fost adoptate, întrucât, în cadrul organizaţiei respective, a fost încălcat frecvent şi grav orice principiu al dialogului, care ar fi trebuit să se desfăşoare în interiorul partidului. Conducerea PSD Caracal, prin activitatea sa şi comportamentul adoptat, a adus prejudicii de imagine partidului. Regretăm cele întâmplate în cadrul organizaţiei, dar considerăm că decenţa şi dialogul au fost şi rămân valori definitorii ale Partidului Social Democrat Olt", precizează un comunicat al PSD Olt, informează Agerpres.
Liderii organizaţiei judeţene fac apel la "stabilitate şi loialitate".
"Într-o perioadă dificilă, avem nevoie de stabilitate şi loialitate, tocmai de aceea, rămânem, ca de fiecare dată, alături de membrii noştri, pe care îi asigurăm de tot sprijinul şi experienţa politică a conducerii judeţene şi centrale, în realizarea tuturor obiectivelor electorale şi de organizare internă.", precizează sursa citată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.10.2019, 15:46)
Dizolvarea filialei vine in contextul scandalului cu acel monstru de Caracal. Oare daca s-a dizolvat nu se poate lua urma ce duce la cloaca de baieti destepti din Caracal ? Sau nu vor sa divulge a opta minune ?
2. fără titlu
(mesaj trimis de demian în data de 19.10.2019, 22:16)
o fi in legatura cu ministerul culturii, unde s-au cerut niste acte.