BLATTER ŞI PLATINI, SUSPENDAŢI Presat de justiţie, fotbalul se "curăţă" din interior

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 9 octombrie 2015

Presat de justiţie, fotbalul se "curăţă" din interior

Corupţia care a acaparat conducerea fotbalului mondial se dovedeşte a fi mai rezistentă la actul de justiţie decât şi-au închipuit procurorii americani şi elveţieni, în primăvară, atunci când au demarat primele anchete, dar din fericire oamenii din interior au început să facă puţină "curăţenie". Ales, retras, revenit,cercetat, suspendat, şeful FIFA, Sepp Blatter, a refuzat să lase din mână, de bunăvoie, frâiele organismului pe care l-a condus ani de zile, chiar dacă din toate părţile i s-a cerut să se retragă definitiv. Marea lovitură a primit-o însă, ieri, preşedintele UEFA, Michel Platini.

Întrunită de urgenţă, după ultimele acuze aduse de anchetatori la adresa şefilor FIFA şi UEFA, Comisia de Etică a forului mondial a luat mai multe decizii dure. Conform fifa.com, după lungi dezbateri, Joseph Blatter ( preşedinte interimar al FIFA), Jerome Valcke (secretar general), Michel Platini ( vicepreşedinte FIFA şi preşedinte UEFA) au fost suspendaţi pentru 90 de zile, cu posibilitatea de prelungire a suspendării pentru încă 45 de zile. Decizia a intrat în vigoare de ieri, în această perioadă cei trei nemaiavând dreptul să aibă activităţi legate de fotbal. De asemenea, fostul vicepreşedinte FIFA, Chung Mong - Joon, a fost suspendat din fotbal pentru şase ani şi amendat cu 100.000 de franci elveţieni. Chung Mong-Joon a fost acuzat de încălcarea a şase articole din Codul de Etică al federaţiei, în urma susţinerii candidaturii Coreei de Sud pentru Cupa Mondială din 2022 şi pentru propunerea sa de lansare a proiectului Global Football Fund (GFF).

Iniţial, avocaţii lui Blatter au negat o astfel de suspendare, precizând că şeful FIFA nu a fost audiat în cadrul comisiei: "Preşedintele Blatter nu a fost informat de nicio acţiune luată de Comisia de Etică. Ne-am aştepta ca această comisie să dorescă să-l audieze pe preşedinte şi pe consilierul său şi să analizeze cu atenţie probele, înainte de a propune o acţiune disciplinară". În ciuda dovezilor care apar pe bandă rulantă şi care îl incriminează, Blatter a declarat înainte de începerea lucrărilor comisiei că refuză să se retragă până pe 26 februarie 2016, data la care este programată alegerea succesorului său: "Mă voi opri pe 26 februarie. După ce se va încheia. Însă nicio zi mai devreme. Mă voi lupta până pe 26 februarie. Pentru mine. Pentru FIFA. Sunt convins că răul va ieşi la lumină, iar binele va prevala". Patru dintre sponsorii importanţi ai FIFA au cerut, în scris, demisia lui Blatter, dar nici cererea acestora nu l-a sensibilizat prea tare, susţinând că se aştepta de la acest gest de la nişte firme ...americane. În momentul în care a debutat scandalul de corupţie de la FIFA şi au avut loc primele arestări, preşedintele rus Vladimir Putin a intervenit în apărarea lui Blatter : "Este vorba de o încălcare grosolană a regulilor de funcţionare a organismelor internaţionale. SUA impune propria justiţie altora, într-un caz în care niciunul dintre funcţionarii FIFA nu e american şi în care nicio faptă nu s-a produs în SUA".

În luna septembrie, Ministerul de Justiţie din Elveţia a deschis o procedură penală împotriva preşedintelui FIFA, Joseph Blatter, acesta fiind acuzat de "gestiune frauduloasă" şi "abuz de încredere". Blatter este suspectat că a efectuat o "plată neloială" de două milioane de franci elveţieni în favoarea lui Michel Platini, preşedintele UEFA. În ceea ce priveşte această plată către Platini, Blatter a afirmat că aceasta a fost o "compensaţie validă şi nimic altceva". FIFA se confruntă cu un mare scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului, pentru luare de mită şi primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 şi până în prezent, totalizând peste 150 de milioane de dolari. În urma acestui scandal, elveţianul Joseph Blatter a demisionat din funcţia de preşedinte al FIFA, după ce a fost reales pentru a cincea oară, rămânând interimar până la alegerea unui nou preşedinte.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb