Blejnar: Voi sesiza de îndată Parchetul pentru ameninţările repetate din partea lui Ponta

M.F.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 1 august 2012

Blejnar: Voi sesiza de îndată Parchetul pentru ameninţările repetate din partea lui Ponta

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a declarat, ieri, că va sesiza de îndată Parchetul pentru ameninţările repetate din partea lui Victor Ponta şi a liderilor de marcă ai PSD, precizând că premierul nu îl sperie şi că îl roagă să nu mai pună presiune pe procurori. Sorin Blejnar a spus, într-o conferinţă de presă, că o parte din liderii USL l-au ameninţat constant şi au încercat să lege imaginea lui de cea a unui om corupt. El a precizat că în special Victor Ponta a încerat să facă presiune pe procurori, arătând că i-au fost făcute dosare penale în care nu are niciun rol şi că, în ultima perioa­dă, s-au amplificat atacurile la adresa lui, dar şi a soţiei sale şi asupra celor din jurul lui.

"În perioada referendumului, s-au amplificat atacurile asupra soţiei mele şi asupra tuturor celor din jurul meu. (...) O parte din liderii USL m-au ameninţat constant. Au încercat să asocieze de PDL imaginea mea de aşa-zis om corupt. În special domnul Victor Ponta, care încearcă pe toate canalele să facă presiuni şi să pună presiune pe procurori şi sunt convins că, aşa cum s-au derulat evenimentele în ultimele două sau trei săptămâni, chiar reuşeşte cu sprijinul unor procurori pe care îi are prieteni în Parchet. Resping cu fermitate toate aceste acţiuni ale domnului Victor Ponta. (...) Astăzi, desigur, că nu sunt în postura de a fi arestat. Astăzi, în schimb, încep să treacă de la ameninţări la fapte reale. Mi-au fost făcute dosare penale în care nu am niciun rol, doar rolul că am condus la un moment dat ANAF-ul şi probabil că am derajat prin faptul că am fost incomod şi mi-am făcut bine treaba", a spus fostul şef al ANAF.

Întrebat în legătură cu acuzaţiile de corupţie care planează asupra sa în dosarul de evaziune de la DNA, Blejnar a declarat: "Funcţia de preşedinte al ANAF este o funcţie foarte tentantă. Tentantă atât pentru oamenii de bună credinţă, cât şi pentru infractori. Faptul că în mediile economice se vehiculează numele unui demnitar al statului, în speţă al meu în cazurile respective, nu înseamnă că acel personaj sau om are vreo legătură. Dacă eu vorbesc cu dumneavoastră despre Angelina Jolie, credeţi că e vinovat Brat Pitt? Nu! Deci vinovăţia este individuală, nu putem vorbi de vină colectivă...".

Cu acelaşi prilej, Blejnar a ţinut să îl anunţe pe Victor Ponta că nu este speriat de acesta şi că îl roagă să nu mai pună presiune pe procurori, din funcţia de premier. "Vreau să-l anunţ pe domnul Victor Ponta că nu mă sperie. Nu mă sperie faptul că dumnealui este prim-minis­tru şi vreau să îl rog pe domnul Victor Ponta, încă o dată, să renunţe la funcţia de prim-ministru sau să renunţe din calitatea de prim-ministru de a pune presiune pe procurori. Nu trebuie să-şi folosească funcţia de prim-ministru pentru a pune presiune pe procurori", a spus fostul şef al ANAF.

Sorin Blejnar a subliniat, cu acelaşi prilej, că este un om integru, dar probabil a deranjat, pentru că verificările ANAF au vizat întreaga clasă politică. El a precizat că au făcut obiectul verificărilor ANAF şi Dan Şova, şi Robert Negoiţă. "Dosarele pe care le-am instrumentat la ANAF au vizat întreaga clasă politică. Atât că, la acel moment, domnul Ponta şi apropiaţi ai lui, îi amintesc aici pe domnii Şova şi Negoiţă, au făcut obiectul unor investigaţii specifice ale ANAF. Aceste dosare nu pot fi muşamalizate chiar dacă domnul Ponta este azi la putere. Ele nu pot fi muşamalizate. Chiar dacă domnia sa are doi sau trei sau patru prieteni în parchete, care speră că, prin intermediul domniei sale, să ajungă în func­ţii de conducere în parchete. Parchetele sunt corecte, nu pot fi controlate de un prim-ministru, iar parchetele nu sunt definite de doi sau trei oameni neoneşti ce fac parte din aceste parchete", a declarat fostul şef al ANAF.

Întrebat dacă are probe referitor la prieteniile lui Ponta cu diverşi procurori, Blejnar a răspuns: "Cunosc dar nu cred că e momentul să intru în detalii, pentru că aş cădea în păcatul lui Ponta - să vorbesc fără să pot proba. Prietenia dintre doi oameni e prietenie. Este foarte greu de probat".

El a spus că va sesiza Parchetul, pentru că nu poate fi pusă presiune pe un reprezentant al statului. "O să sesizez de îndată Parchetul pentru ameninţările repetate la care am fost supus în ultimul an de zile din partea lui Ponta şi a unor lideri marcanţi ai PSD-ului şi voi sesiza Parchetul pentru că nu poţi încălca regulile unui stat democratic punând presiune pe un fost reprezentant al statului care şi-a făcut treaba", a afirmat Blejnar.

Fostul şef al ANAF a anunţat că va sesiza şi organismele internaţionale de administrare a taxelor fiscale, cărora le va solicita sprijinul şi le va aduce la cunoştinţă "toate lucrurile necurate" şi "presiunile" pe funcţionari. "O să solicit sprijinul organizaţiilor internaţionale, organizaţia internaţională de administrare a taxelor fiscale, unde, anul trecut, noi, România, am avut funcţia de auditor şi o să le aduc la cunoştinţă toate neregulile şi lucrurile necurate care se petrec aici (...) Cunosc dosare ce sunt deja la alte instituţii ale statului care au fost lucrate de ANAF şi o să cer stadiul lor şi o să vi le fac publice. Şi o să vedeţi că, în toată această perioadă de timp, noi, ANAF-ul, ne-am făcut treaba cu corectitudine. Haideţi să ne amintim de acele sponsorizări nedeclarate - firma care i-a sponsorizat raliul... Haideţi să ne amintim de TVA-ul neplătit de Negoiţă. Haideţi să ne amintim de scurgerile de bani de la complexele de la Rovinari, derulate prin firma de avocatură a domnului Şova", a susţinut Blejnar, în declaraţia sa.

Întrebat în legătură cu cele trei exemple de cercetări ANAF raportate la spectrul politic, Blejnar a precizat: "Astea sunt nişte exemple din partea PSD. Dacă e să politizăm răspunsul, putem da exemple şi din partea PDL-ului, şi din partea PNL. Am vrut să arăt de ce vin aceste atacuri furibunde din partea lui Victor Ponta şi ale oamenilor din jurul lui. Pentru că ei, în această perioadă, încearcă să muşamalizeze. Ei cred că aceste dosare pot fi muşamalizate schimbând justiţia, punând presiune pe şeful ANAF sau făcând dosare la comandă".

Referitor la dosarul care îl vizează pe Robert Negoiţă, Blejnar a spus, citat de Mediafax: "ANAF a instituit sechestrul pe bunurile mobile şi imobile, iar în urma inexistenţei unei decizii judecătoreşti de suspendare a acestor efecte, o parte din bunuri au şi fost comer­cializate".

Legat de cercetarea ANAF care îl vizează pe Victor Ponta, fostul şef al instituţiei a arătat: "Dosarul care a fost trimis la Parchet legat de Rovinari nu are legătură cu domnul Ponta. Există o verificare a modului în care a utilizat acei bani şi acele bunuri ale societăţii din Cluj, pentru a-şi finanţa hobby-ul, res­pectiv participarea la raliuri. Vorbim de 300.000 de dolari care au fost delapidaţi până la urmă, pentru că eu cred că ăsta este cuvântul de ordine. (...) Au fost deturnaţi şi mutaţi de la obiectul principal de activitate al socieetăţii spre a achiziţiona maşini, cască, mănuşi şi combinezoane, pentru a participa la concursuri. Dosarul este la ANAF. Dacă ANAF n-o să se mişte, voi face solicitare de informaţii pe Legea 544", a mai afirmat fostul şef al ANAF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb