Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna noiembrie 2022 cu 0,9% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 495,434 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,1%, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României, remis astăzi redacţiei.
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 64,6% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 2,5% faţă de luna octombrie 2022, până la 320,088 miliarde de lei. Comparativ cu luna noiembrie 2021, acestea au crescut cu 7,6% (-7,9% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,6% faţă de luna anterioară, până la 168,038 miliarde de lei şi cu 4,4% (-10,6% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 3,6% (până la 152,050 miliarde de lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna noiembrie 2021, au înregistrat o creştere de 11,3% (-4,7% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 35,4% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 1,8% faţă de luna octombrie 2022, ajungând până la nivelul de 175,346 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,9%, până la 35,651 miliarde de euro). Comparativ cu luna noiembrie 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 6,4% (7,0%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au scăzut cu 0,7% faţă de luna octombrie 2022, până la 123,348 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,8%, până la 25,079 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 5,6% (6,3%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 4,4% faţă de luna octombrie 2022, până la 51,997 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 4,5%, până la 10,572 miliarde de euro). Comparativ cu noiembrie 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 8,1% (8,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).