Rusia şi Ucraina sunt "foarte aproape de un acord", afirmă Trump

M.P.
Internaţional / 26 aprilie

Rusia şi Ucraina sunt "foarte aproape de un acord", afirmă Trump

Preşedintele Donald Trump spune că Rusia şi Ucraina sunt "foarte aproape de un acord" care ar pune capăt războiului şi face apel la cele două părţi să se întâlnească "la niveluri foarte înalte", relatează news.ro, de la care transmitem următoarele.

"O zi bună în discuţii şi întâlniri cu Rusia şi Ucraina. Acestea sunt foarte aproape de un acord, iar cele două părţi ar trebui să se întâlnească acum, la niveluri foarte înalte, pentru a-l "încheia", a scris el pe Truth Social după ce a aterizat la Roma, înainte de funeraliile papei.

"Majoritatea punctelor majore sunt convenite. Opriţi vărsarea de sânge, ACUM. Vom fi acolo unde este necesar pentru a facilita SFÂRŞITUL acestui război crud şi fără sens", a adăugat preşedintele.

Postarea lui Trump vine după ce unul dintre emisarul Steve Witkoff s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova, precizează news.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Hai Doamne ajuta. Si premiul nobel pt pace. Nu sunt fan de vreu izolationist de la noi, dar Trump a facut ce trebuie.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3833
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8304
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.4611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb