BNR şi nouă bănci, acţionate în instanţă pentru practici înşelătoare

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 octombrie 2016

BNR şi nouă bănci, acţionate în instanţă pentru practici înşelătoare

Acţiunea a fost înaintată de Asociaţia Parakletos

Piperea: "Primul termen a fost amânat ca să dovedesc că sunt cel ce sunt"

Asociaţia Parakletos, condusă de avocatul Gheorghe Piperea, a acţionat în judecată nouă bănci (care au acordat credite în franci elveţieni) şi Banca Naţională a României (BNR), solicitând "încetarea practicilor înşelătoare" pe care susţine că respectivele instituţii le-ar fi avut.

Printre acestea, se numără vânzarea creditelor în moneda elveţiană (CHF) "unei nişe restrânse de persoane", după cum ne-a spus avocatul Piperea, precizând: "Băncile au dat împrumuturi de 85.000 de CHF persoanelor care aveau venituri lunare de 780 de lei. Creditele reprezentau 95% din valoarea imobilului, iar gradul de îndatorare este, acum, de 175%. Aceşti oameni sunt supra-îndatoraţi. Ei reprezintă nişele de clienţi pe care băncile le-au exploatat".

Avocatul Piperea mai reclamă o practică a băncilor şi BNR, despre care ne-a spus: "Vorbim despre o omisiune înşelătoare. Anul trecut, BNR a spus băncilor să îngheţe cursul la 3,8 lei/CHF - valoarea de la finalul anului 2014, înainte de explozia neaşteptată a monedei elveţiene -, pentru ca băncile să negocieze individual cu clienţii în perioada respectivă. Cursul a fost îngheţat trei luni, dar nu a avut loc nicio negociere".

Procesul intentat de Asociaţia Parakletos a avut primul termen ieri, la Tribunalul Bucureşti, însă acesta a fost amânat din motive catalogate de Gheorghe Piperea ca fiind de-a dreptul "penibile", întrucât avocatul trebuie să demonstreze că este preşedintele Asociaţiei Parakletos.

"Este un lucru arhicunoscut că sunt preşedintele Parakletos şi verificabil cu un click pe pagina Ministerului Justiţiei".

În aceste zile, se duc lupte aprige între părţile implicate, pe marginea proiectului de conversie a creditelor contractate în franci elveţieni, iniţiativa legislativă urmând să fie votată de plenul Camerei Deputaţilor la începutul săptămânii viitoare.

Opinia Cititorului ( 26 )

  1. In sfarsit minciunile contopistului din imagine incep sa iasa la iveala. Acum cateva luni el impreuna cu femeia lui de la Cisnadie, cu drojdierul din Fetesti si cu restul bandei alarmau lumea ca va creste ROBOR si vor exploda ratele creditelor in lei. Astazi se vede si de ce ce vor creste dobanzile. Din cauza presiunii cauzate de legea conversie, lege promovata de grefierul ratat impreuna cu gasca lui. Tot astazi profesorii in economie Zilisteanu si Popa au explicat CU DATE CONCRETE cine vor fi perdantii. Cei cu credite in lei si euro care vor suporta cresterile de dobanzi si de schimb valutar. Castigatorii vor fii cei cu credite imense, cei care au facut investitii imobiliare ca sa scoata profituri, indivizi de genul dubiosului Hadarean, "intamplator" client al aprodului intr-un proces. Acum se vede si de ce hartogarul nu a avut niciun interes sa castige procesul in care il reprezenta pe reprobabil, pentru ca stia exact ca-l salveaza pe el si cei ca el cu manarelile din Parlament. Iata ca a fost prins din nou cu mata-n sac, sunt curios ce explicatie nostima si plina de penibil o sa mai dea de data.

    1. Onorabilule, de ce ascunzi ca Zilisteanu este speculator imobiliar notoriu si il prezinti doar ca profesor de economie?

      "Castigatorii vor fii cei cu credite imense..." Da, sigur vor `fii`, agramatule. Zi: "sa mor eu" ca va fi asa? Dar daca nu va fi asa, vei iesi tu din WC, sa vedem si noi si cine este slutenia platita de mumiile tehnocrate infractoare?

      [Fragment eliminat, conform regulamentului] inca nu ti s-a terminat bugetul? Sau scrii din ura pentru ca tocmai esti pe drojdie?

      Ala cu urechile mari, de care spui, e Vasilescu, nu?

      Bo$$ si daca va fi asa ma lasi sa te bag eu cu capu' in closet si trag apa? Zi tu zau ca-n cazul lui Theodor Zamfurt care are de dat vreo 700.000 de euro in franci elvetieni, daca vine conversia si scade artificial CHF de la 4 la 2 lei, nu iese fratioru' amendatorului in castig cu vreo 350.000? Ah? Dar Voivozeanu, dar Hadarean, dar Stanescu, dar Mitache, dar Zapodeanu, Szanto si toti astia cu credite mari care te tin pe tine pe bani, cum e? De ce nu spui amaratilor pe care ii manipulezi ca Polonia a renuntat la conversie?

      Adevarul e ca si eu as vrea sa ma intalnesc cu tine, dar mi-e teama ca s-ar putea sa-mi scape vreo palma atunci nu un "i".  

      Pe drojdie de Lamotesti scriu eu, te rog nu confunda. HAI paharul SUS!

      P.S. Era sa uit, vezi ca te-a luat la ochi Hotnews bo$$ paro$, mai ales dupa ce postacii platiti de tine l-au amenintat pe Cristian Pantazi. Eu ti-am spus sa stai cuminte....

      Tu ori ești prost ori re prefaci.....nu cred ca te prefaci....

      Cand erai mic te rugau parintii sa fugi de acasa?pe langa ca esti un neam prost de bancher esti si anonim ceea ce denota faptul ca esti dubios inca din start! Daca asa stii sa vorbesti despre niste oameni care au studii care au avut vacanta cat ai tu scoala mai bine dute si te impusca ! Dorinta ta de primata iti dicteaza sa balacaresti oamenii muuuult mai destepti decat tine! [Fragment eliminat, conform regulamentului]

      Nicule, "du-te" se scrie cu cratima(cu linie intre u si t), asta ca tot vorbeai tu de scoli. Odata cu lasarea serii intra si postacii GCCC cu injuraturile. Cum spuneau si aia de la Hotnews la voi amenintarile, injuraturile si blestemele sunt singurele argumente solide !

    Ma intereseaza acest proces.

    Penibila amanarea.

    Cine a fost av la banci? 

    1. trebuie Sa verifice daca e parakletos Bucuresti sau parakletos Chisinau

      Am verificat; este parakletos Nikosia. In Cipru se spala banii. 

      Doar amana inevitabilul.Vine scadenta și BNReiI vor da socoteala.

      Piperea i-a îngenunchiat.

    Cam asta ar fi obiectivul final al campaniei obsesive mediatizate contra bancilor.

    1. Cum sa nationalizezi Bcr, Raiffaisen, etc?

    Pentru cei ce-l infiereaza pe Piperea: sunteti atat de penibili ! Va este amenintat scaunul de bancheri, cald si cu bonusuri lipsa caci deh! nu mai sunt fraieri pe piata sa-i mai inselati cu credite. Sunteti asa de jalnici !

    1. Propun sa-i ignoram.....cat poti sa te cobori ca nivel....sa-i lasam sa scrie doar ei si noi sa ne amuzam.

      Piperea e un ipocrit. Face tam-tam pe faptul ca apara romanii saraci impotriva bancilor, dar nu spune nimic ca ii apara si pe sarmanii frati Micula impotriva statului roman, adica a contribubililor.

      Piperea e un ipocrit. Face tam-tam pe faptul ca apara romanii saraci impotriva bancilor, dar nu spune nimic ca ii apara si pe sarmanii frati Micula impotriva statului roman, adica a contribubililor.

    Venita de la un un prof univ de drept?! Se cere obligarea BNR la incetarea PRACTICII COMERCIALE incorecte de a percepe, la cursul zilei, rate in CHF, alaturi de banci comerciale… Cum Dumnezeu ar putea fi banca comerciala o banca centrala din UE? BNR nu da credite persoanelor fizice, nu incaseaza rate. Oare ce se ascunde in spatele acestor prostii? Lipsa argumentelor juridice valabile?

    Sa dea in judecata bancile pentru abuz este ceva foarte legal, mai ales ca stim ffoarte bine ca bancile au facut multe astfel de abuzuri. Dar sa se voteze o lege care sa anuleze o intelegere facuta intre doua persoane cu discernamant, este ceva anormal.

    "Băncile au dat împrumuturi de 85.000 de CHF persoanelor care aveau venituri lunare de 780 de lei. Creditele reprezentau 95% din valoarea imobilului, iar gradul de îndatorare este, acum, de 175%. Aceşti oameni sunt supra-îndatoraţi. Ei reprezintă nişele de clienţi pe care băncile le-au exploatat"

    Pai daca asta-i problema, o problema pe care-i in stare s-o inteleagta toata lumea, de ce porcii astia nu vreau ca prevederile sa se aplice la un singur credit, la un grad de indatorare pina la 50% si la o valoare a creditului de pina la 100 mii euro? Saracii pe care-i tot depling golanii astia au fost in stre sa ia credite mai mari de 100 mii euro? Greu de crezut! 

    Postacii de la miez de noapte se agită rău,va ajuns funia la par?cămătarii(bancherii) va concediază?.

    1. Sunt în preaviz postacii bancari.😀😀 8512;

      Ultimul urlet 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb