Boala secolului

Cînd va fi privit de la distanţă, din perspectiva timpului, secolul acesta cu numărul de ordine 21, va putea fi cu uşurinţă catalogat prin prisma maladiei sale dominante: secolul hiper-inflaţiei. Iar aici nu este vorba doar despre fenomenul economico-financiar-monetar pe care o gloată de şmecheraşi cu pretenţii de economişti se străduie din răsputeri să ni-l prezinte ca fiind "mai implacabil" decît pedepsele lui Jupiter şi "mai natural" decît creşterea ierbii din pămînt, ci despre un fenomen generalizat care roade pînă la rădăcină toate, dar absolut toate, domeniile acţiunii sociale. Astăzi, despre hiperinflaţia de minciună şi de prostie.

Ca să avem un reper conceptual comun şi să nu pierdeţi timpul căutînd printre sutele de pagini ale manualelor "de specialitate", inflaţia nu este altceva decît o şmecherie de doi bani, iar azi de trilioane de "bani", prin care deţinătorul monopolului asupra emisiei de monedă, după bunul plac, în detrimentul societăţii, fără nici un drept şi fără nici un motiv economic, prelevă o cîtime din valoarea mărfurilor şi a serviciilor care se tranzacţionează pe piaţă folosind moneda respectivă, prin simpla, nu întotdeauna evidenta dar stabila erodare a valorii sale. Este exact ceea ce face rugina cu fierul. Sau, dacă doriţi un reper în domeniul biologiei, ceea ce face un organism parazit cu gazda din "seva" căreia se hrăneşte, slăbind-o progresiv, pînă la uciderea ei. Vezi vîscul sau diferite ciuperci ale copacilor pădurii. Secolul acesta a făcut pasul decisiv şi fatal de la inflaţie la hiperinflaţie sistemică între altele, ca urmare a faptului că deţinătorul monopolului baterii monedei, statul, a cedat privilegiul acesta unei puzderii de entităţi decizionale private, numite absolut înşelător "bănci" sau altor instituţii de tip pseudo-bancar ori cu totul nebancare. Astfel încît, în loc să alerge prin cîmpia economiei, ca altădată, cu viteza căruţei, inflaţia mătură astăzi ca un uragan economiile şi societăţile lumii, purtată de forţe pe care nimeni nu le mai stăpîneşte dintr-un singur punct de decizie, oricît de important, de relevant ar fi acesta. Deloc surprinzător, singura soluţie la problema hiperinflaţiei, pe care au putut să o "inventeze" aşa zişii specialişti într-ale economiei de pradă, este doar "mai multă inflaţie"!!!! Merci!

Dar, să-i lăsăm pe economişti cu problemele şi durerile lor şi să privim mai de aproape tabolul hiper-inflaţiei de minciună şi de prostie într-un domeniu social care, prin excelenţă, s-a crezut şi mai este şi astăzi crezut de marea majoritate a populaţiei ca fiind ferit de pericolele eroziunii agresive a minciunii şi prostiei: ştiinţa!!! Sigur, nu este loc în cuprinsul unui articol de presă pentru a face tabloul întreg al nenorocirii. Dacă focalizăm şi pornim dint-un punct nodal, însă, "dinozaurul" poate fi reconstituit chiar şi dintr-o singură vertebră! În cazul nostru, despre Universităţi este vorba, respectiv platformele lor specializate de cercetare. Instituţii de tradiţie, prestigiu, de prodigioase realizări, depozitare ale resurselor pentru dezvoltări şi străpungeri ştiinţifice şi ştiinţifico-aplicative de cel mai înalt nivel. Mă rog, nu chiar toate, nici măcar majoritatea, dar măcar unele, cele din vîrful piramidei, primele 30 sau chiar 50 din lume, sigur. Instituţia universitară care ne-a dat lovitura năucitoare în moalele capului se numeşte oficial "Leland Stanford Junior University", dar este cunoscută de toată lumea ca "Standford", după numele fondatorului ei. Actualmente este a treia din lume, în ierarhia valorii şi a influenţei pe care le exercită şi le propagă în domeniul educaţional şi al cercetării ştiinţifice. Anul trecut a fost a patra!! Ei bine, Preşedintele Universităţii, Marc Tessier-Lavigne, cu un pedegree impresionant în domeniul cercetării neuro-medicale, pe baza căruia a şi fost selectat pentru a ocupa înalta funcţie universitară la Standford, şi-a depus mandatul înainte de termen în urma publicării rezultatelor unor investigaţii independente care au dovedit, dincolo de orice îndoială, că cel puţin cîteva dintre articolele şi studiile sale s-au bazat pe scheme de experiment care nu pot fi reproduse şi deci reverificate independent, pe date binişor "fardate" sau de-a dreptul "măsluite" astfel încît ipotezele de cercetare să fie "Ştiinţific acreditate"!!! Şi, evident, să curgă, în continuare, sponsorizările şi alocările de fonduri necesare continuării activităţii din laboraboarele pe care Lavigne le conduce la Standford. Nu mai vorbim despre medalii, premii şi onoruri! Minciuna a fost dovedită. Saga, vă las plăcerea să o descoperiţi singuri, conţine toate ingredientele mitului "victoriei finale şi inevitabile a Adevărului", respectiv ale paradigmei "buturuga mică răstoarnă carul mare". Ceea ce ne interesează este dovada faptului că pînă şi la cel mai înalt nivel, acolo unde nu doar competenţa ştiinţifică, ci şi standardele eticii profesionale ar trebuie să fie criterii de neclintit ale activităţii universitare, minciuna şi prostia se culcuşesc cu aceeaşi nepăsare ca şi în prăvălia ultimului negustor hoţ, care fură clienţii la cîntar, cu greutăţi contrafăcute. Cît despre prostie, ea este evidentă, ca în cazul oricărei strategii de cîştig bazată pe minciună: mai devreme sau mai tîrziu, mincinosul, hoţul, păgubitorul păgubeşte şi el. Fie înşelat de un hoţ încă şi mai abil decît el, fie prin "biciul legii".

Ce ne facem însă cu cei care, în numele guvernării şi de la înălţimea platformelor sale instituţionale, ne înşeală sistematic şi, în acelaşi timp, ţin în mînă biciul presiunii, al opresiunii şi al pedepsirii celorlalţi, după bunul plac, folosindu-se de braţul înarmat al legii? Rar sau niciodată ridicat împotriva unora de-ai lor, a găştilor sau a haitelor de care aparţin.