Primul-ministru al României, Emil Boc, l-a primit, ieri, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Republicii Cehia la Bucureşti, Petr Dokladal, ţară care a preluat Preşedinţia Consiliului UE de la 1 ianuarie 2009. În cadrul întrevederii, ambasadorul ceh a prezentat primului-ministru priorităţile Preşedinţiei Cehe, cu accent pe Tratatul Lisabona, securitate energetică, gestionarea crizei economice şi financiare, eliminarea barierelor din piaţa internă, Balcanii de Vest, relaţiile transatlantice, Parteneriatul estic. În timpul discuţiilor, au fost abordate măsurile pe care Preşedinţia Cehă le are în vedere pentru gestionarea actualei crize privind aprovizionarea cu gaze a statelor europene, iar primul-ministru Boc l-a informat asupra situaţei interne şi măsurilor adoptate de Guvern pentru reducerea efectelor crizei gazelor asupra populaţiei. De asemenea, şeful Guvernului a afirmat că Executivul de la Bucureşti menţine permanent legătura cu Andris Piebalgs, comisarul European pentru energie. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, primul-ministru al României a salutat priorităţile Preşedinţiei Cehe şi cei "3 e" pe care este structurată agenda sa - economie, energie şi Europa în lume.
Boc a discutat cu cehii despre lipsa gazelor
A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 8 ianuarie 2009