Boc: Drepturile salariale ale profesorilor, plătite când vor permite resursele

Ziarul BURSA #Politică / 6 aprilie 2011

Boc: Drepturile salariale ale profesorilor, plătite când vor permite resursele

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că decizia ICCJ privind creşterile salariale în educaţie va fi respectată, precizând că aceasta se referă la drepturile salariale pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009, care vor fi plătite când resursele economice ale ţării vor permite. "Am avut o discuţie foarte bună şi concretă cu partenerii şi colegii de la UDMR pe două probleme principale: problema salarizării în învăţământ şi problema dialogului social şi a Codului dialogului social", a spus Boc, după întâlnirea cu parlamentarii UDMR, potrivit Mediafax.

El a ţinut să precizeze că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie "este şi va fi respectată", subliniind că în România nu se pune problema de a nu fi respectată o hotărâre a ICCJ sau a unei instanţe judecătoreşti.

"Această decizie a ICCJ acoperă perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009. Este vorba despre drepturile salariale care vor fi recuperate de către profesori pe acel interval de timp. Acele drepturi salariale, potrivit legii, vor fi plătite în momentul în care resursele economice ale ţării permit pe baza reeşalonării aşa cum sunt reeşalonate şi alte drepturi restante din trecut pe alte categorii sociale", a explicat premierul Emil Boc.

ICCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general privind aplicarea Legii 221/2008 referitoare la creşterile salariale în educaţie, cadrele didactice având astfel dreptul la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OG 15/2008, aprobată prin legea 221.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Boc, despre cererile privind demisia lui Funeriu: Aceste probleme nu le dezbat public

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, întrebat ce le spune celor care cer demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, că aceste probleme le discută în interiorul partidului şi nu fac obiectul dezbaterilor publice.

Boc a precizat, citat de Agerpres, că subiectul demisiei lui Funeriu nu a fost abordat la reuniunea cu parlamentarii UDMR.

Daniel Funeriu a declarat ieri, întrebat în legătură cu solicitarea unor democrat-liberali de a-şi da demisia: "Demisia de obicei se cere atunci când nu rezolvi probleme. Acum rezolvăm această problemă şi am avut multe discuţii cu colegii deputaţi, chiar şi recent la minister, şi unii au anunţat că susţin angajarea de răspundere".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb