Premierul Emil Boc a anunţat, ieri, că ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, şi cel al Tineretului şi Sportului, Monica Iocob-Ridzi, vor fi demişi dacă Parchetul va începe urmărirea penală pe numele lor.
"Şi în cazul Nemirschi, şi în cazul Ridzi, dacă Parchetul va solicita începerea urmăririi penale, în aceeaşi zi vor fi demişi", a subliniat Boc, precizând că îşi menţine punctul de vedere în ceea ce îi priveşte pe cei doi miniştri audiaţi de comisii de anchetă parlamentare.
• Comisia de anchetă a început deliberările
Ieri, în cazul ministrului Ridzi, comisia de anchetă a început deliberările în vederea întocmirii raportului cu care se va prezenta în plenul Camerei Deputaţilor.
Membrii comisiei au trecut la deliberări după ce niciuna dintre firmele de consultanţă şi publicitate, invitate la audieri, nu a răspuns invitaţiei de a participa la audieri.
Potrivit unor membri ai comisiei, în cazul în care reprezentanţii vreuneia din cele două firme vor veni totuşi la Parlament, deliberările vor fi suspendate.
Comisia parlamentară de anchetă urmează să dea un vot asupra raportului care urmează să fie prezentat în plenul Camerei Deputaţilor în ceea ce priveşte cazul Ridzi.
• Ridzi: "Comisia va recomanda începerea urmăririi penale"
Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, afirma, miercuri seară, într-o emisiune televizată, că raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea ministerului va recomanda începerea urmăririi penale în cazul său, pentru delapidare şi abuz în serviciu.
Ridzi a susţinut că raportul comisiei a fost finalizat şi pus deja în discuţie miercuri dimineaţă, înainte de ultima sa audiere, fără a ţine cont de rezultatul auditului intern care se desfăşoară la Ministerul Tineretului şi Sportului.
Ministrul Tineretului a precizat că a primit o copie a documentului respectiv de la colegii săi din PD-L, membri ai comisiei. Ridzi s-a declarat "dezamăgită" de activitatea comisiei.
"Am crezut că această comisie chiar ne poate ajuta", a spus Ridzi, subliniind că a conlucrat cu comisia pe tot parcursul desfăşurării activităţii acesteia.
• Comisia s-a antepronunţat?
Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă, deputatul liberal Alina Gorghiu, a afirmat, în scurta sa intervenţie în emisiune, că nu este vorba despre raportul final asupra cazului ministerului, ci doar "de un draft", cu un punctaj privind audierile care au avut loc.
Deputatul PNL a precizat că draftul respectiv a fost împărţit tuturor membrilor comisiei, inclusiv democrat-liberalilor, din "eleganţă", însă nu ar fi trebuit, conform înţelegerilor anterioare, să fie făcut public.
"Ei (n.r. deputaţii PD-L) nu au dat dovadă de aceeaşi eleganţă", a afirmat Gorghiu.
Preşedintele comisiei a explicat că, pe baza rezumatului audierilor, urmează "să se facă o armonizare a punctelor de vedere" din comisie.