Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut luni o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Federale Germania, Annalena Baerbock, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles, informează news.ro.
În cadrul întrevederii, ministrul Bogdan Aurescu a abordat pe larg subiectul aderării României la spaţiul Schengen. A adresat mulţumiri pentru sprijinul dedicat şi constant al Germaniei pentru acest obiectiv.
Ministrul român de externe a informat asupra demersurilor în curs ale părţii române, menţionând dialogul pozitiv cu Preşedinţia suedeză a Consiliului, precum şi convorbirile avute cu o serie de omologi europeni pe această temă, inclusiv cu omologul austriac la Davos, arată comunicatul de presă al MAE.
Conform sursei citate, a fost subliniată deschiderea părţii române spre o cooperare constructivă cu toate părţile implicate, pentru identificarea unor soluţii concrete, care să ducă la realizarea acestui obiectiv.
La rândul său, ministrul de externe al Germaniei a apreciat poziţia şi demersurile României şi a reconfirmat sprijinul puternic şi implicarea activă şi concretă a ţării sale în direcţia continuării procesului de extindere al spaţiului Schengen, prin aderarea României la o dată cât mai apropiată, mai indică sursa menţionată.
Cei doi miniştri au avut, totodată, un schimb de vederi privind pregătirea viitoarei Conferinţe ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova - instrument inovativ creat anul trecut de miniştrii de externe român, german şi francez, eveniment care va avea loc în primăvară la Chişinău, fiind agreat să înceapă lucrul la nivel de experţi în acest scop.