BOGDAN CHIRIŢOIU, PREŞEDINTELE CONSILIULUI CONCURENŢEI: "Exceptarea parţială de la plata accizei la carburanţi - o discriminare justificată economic"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2014

"Exceptarea parţială de la plata accizei la carburanţi - o discriminare justificată economic"

Exceptarea transportatorilor de la plata parţială a accizei la carburanţi este o discriminare justificată economic, fiind permisă de legislaţia europeană, a declarat, ieri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei (CC).

Domnia sa a precizat: "Este o discriminare, dar o discriminare care are sens economic, astfel că este permisă de legislaţia europeană. Aceasta, deoarece transportatorii rutieri au costuri mult mai mari cu combustibilul, care ajung la 50% din costurile totale. În alte sectoare de activitate, impactul nu este atât de mare".

Bogdan Chiriţoiu a menţionat că, dacă România vrea să excepteze şi alte categorii de agenţi economici de la plata acestei accize, va trebui să ceară avizul Comisiei Europene, întrucât este vorba despre un ajutor de stat.

"Ministerul Finanţelor a luat exact textul din Directiva Europeană privind accizarea, unde sunt prevăzute excepţiile. Dacă mergem pe altă cale, este destul de complicat să obţinem avizul Comisiei Europene. Nu spun că este imposibil, dar este mai complicat. Teoretic, trebuie să vii cu o raţionalitate, să demonstrezi că are sens economic, că se justifică excepţia. N-a mai făcut asta până acum niciun stat membru", a subliniat preşedintele CC.

De la începutul acestei luni, a intrat în vigoare Ordonanţa de Guvern care prevede accizarea suplimentară a carburanţilor cu 7 eurocenţi pe litru, transportatorii rutieri urmând să primească înapoi 4 eurocenţi din această taxă.

Transportatorii feroviari au criticat decizia de returnare parţială a respectivului impozit doar către transportatorii rutieri, considerând că măsura este discriminatorie şi că afectează competiţia pe piaţa de profil. Societăţile comerciale din sectorul alimentar susţin că au trimis o sesizare la Consiliul Concurenţei pe această temă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Am vrut socialisti la putere ? Asta-i rezultatul, fura de la bogati si o mica parte o dau la cei care fac scandal mai mare!

    1. ai putea sa-mi spui cum s-au facut oameni bogati in Romania ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb