BOGDAN MAIOREANU, ANALISTUL ETORO:  "Criza semiconductorilor continuă, afectând sectorul tehnologic"

G.D.
Piaţa de Capital / 20 octombrie 2022

"Criza semiconductorilor continuă, afectând sectorul tehnologic"

Industria jocurilor video va creşte în următorii 5 ani arată o prognoză, dar acest proces are riscurile sale, conform unui comunicat remis redacţiei. Criza cipurilor, scăderea cererii din cauza previziunilor legate de recesiune şi tensiunile geopolitice pot afecta această creştere.

Potrivit prognozei companiei de consultanţă Bain, veniturile globale din jocuri ar putea creşte cu peste 50% până în 2027. Există trei mari tendinţe care transformă industria jocurilor video: o tehnologie mai bună, spaţii de tip metavers şi noi modele de monetizare. Creşterea industriei jocurilor este accelerată de implicarea intensă a jucătorilor mai tineri, cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, care petrec cu aproximativ 40% mai mult timp în jocuri video decât în orice altă formă de media, inclusiv social media, muzică şi televiziune. Următoarea categorie de vârstă, 18-34 de ani, petrece aproape 10 ore pe săptămână pe reţelele sociale, dar aceasta durata este urmată îndeaproape de jocuri şi muzică.

Însă evoluţia tehnologică are nevoie de cipuri de calculator mai bune, iar criza actuală afectează industria. Deşi asistăm la o oarecare ameliorare, potrivit Bain, penuria de semiconductori nu se va încheia la o anumită dată. Unele sectoare precum cel auto, industrial, al telefoanelor inteligente şi al tabletelor precum şi unele electronice de consum încep să simtă un respiro în acest an, în timp ce altele precum serverele, PC-urile şi consolele de jocuri ar putea fi nevoite să aştepte până în 2024 sau mai târziu.

Există unele riscuri care vor afecta modul în care va continua criza cipurilor. Scăderea cererii influenţată de creşterile inflaţiei şi ratele crescute ale dobânzilor, tensiunile geopolitice, în special cele legate de Taiwan, reprezintă o ameninţare pentru lanţurile de aprovizionare cu semiconductori. Există ştiri potrivit cărora liderul mondial, Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSM), plănuieşte o extindere în Japonia. De asemenea, măsurile actuale luate de Statele Unite pentru a restricţiona transferurile de tehnologie către China încep să afecteze producătorii de cipuri, subliniază sursa citată.

Unul dintre riscuri provine şi din procesul de producţie a cipurilor, care depinde de utilizarea echipamentelor de litografie cu ultraviolete extreme (EUV). Echipamentele sunt fabricate de o companie olandeză, ASML, iar capacitatea de producţie a acesteia este limitată. Actuala generaţie de maşini EUV este de mărimea unui autobuz şi costă 150 de milioane de euro fiecare. O astfel de maşină conţine 100.000 de piese şi 2 kilometri de cabluri. Transportul componentelor necesită 40 de containere de marfă, trei avioane cargo şi 20 de camioane. Doar câteva companii îşi pot permite aceste maşini, iar cele mai multe dintre ele sunt destinate celor trei mari producători de cipuri de ultimă generaţie din lume: cea mai importantă fabrică din lume, TSMC, cu sediul în Taiwan, precum şi Samsung, din Coreea de Sud, şi Intel. Dar fără aceste maşini, evoluţia cipurilor este imposibilă.

Ieri, ASML Holdings (ASML) a raportat rezultate mai bune în trimestrul al treilea decât aşteptările, având venituri de 5,8 miliarde de euro (+10,2% pe an), depăşind previziunile cu 410 milioane de euro şi o marjă brută de 51,8%. Compania a dat estimări în creştere pentru trimestrul al patrulea, vânzările urmând să se situeze între 6,1 şi 6,6 miliarde de euro, faţă de 4,98 miliarde de euro în trimestrul precedent. Marja brută este estimată la aproximativ 49%.

Rezultatele bune ale ASML au împins preţul acţiunii în sus cu 6,27% şi a determinat creşterea şi a unora dintre celelalte acţiuni din domeniul semiconductorilor. Însă industria se teme de scăderea cererii şi urmează comportamentul general al pieţei, îngrijorată de creşterea ratelor dobânzilor. În timp ce Nasdaq a pierdut 0,85%, Qualcomm (QCOM) a câştigat aproape 1,5%, în timp ce Intel (INTC) şi Nvidia (NVDA) s-au numărat printre acţiunile care au crescut cu mai puţin de 1%.

Industria tehnologiei este atractivă pentru investitorii români. Conform ultimului sondaj eToro Retail Investor Beat, aproape 69% dintre investitori au în portofoliu acţiuni din domeniul tehnologiei şi 71% intenţionează să le deţină în următoarele trei luni, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb