Fostul lider liberal Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Administraţiei Deltei Dunării, va fi eliberat din penitenciar, după o decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, informează news.ro.
Instanţa a respins contestaţia DNA la decizia de fond pronunţată n acest sens e către Tribunalul Bucureşti.
"Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii de şedinţă din data de 08.07.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul penal nr. 15635/3/2022/a1", este decizia instanţei.
Sentinţa, pronunţată în şedinţă publică, azi 18.08.2022, este definitivă.
Tribunalul Bucureşti a admis pe fond eliberarea lui Bogdan Olteanu din penitenciar.
Fostul lider liberal Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, în octombrie 2020, în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Administraţiei Deltei Dunării.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2022, 09:03)
A facut macar jumatate din pedeapsa?
Era nevoie de el consultant la BNR langa Dancila?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2022, 09:19)
Stat esuat,își eliberează toți mafioții.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2022, 20:22)
Normal!!