Borbély: "Mediul şi protejarea lui a devenit o modă"

F. A.
Politică / 15 decembrie 2010

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a participat azi la evenimentul de lansare a Raportului European de Stare a Mediului, SOER 2010 şi a Raportului de stare a mediului al României pentru anul 2009. Evenimentul a avut loc în cooperare cu Universitatea Ecologică Bucureşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Mediul şi protejarea lui a devenit o modă însă foarte puţină lume ştie exact ce implică şi mai ales că este un domeniu extraordinar de complex care implică studiu, cercetări şi strategii care trebuie puse în practică. Mă bucur să văd mulţi tineri în sală, şi vreau să subliniez că această zonă complexă a mediului reprezintă viitorul. Avem nevoie de oameni pregătiţi, iar dacă nu va exista această pregătire vom pierde cu toţii. Sunt şanse extraordinare în acest domeniu, pentru că mediul înseamnă un anumit tip de gândire, mai liber şi mai deschis faţă de ceilalţi", a afirmat ministrul Mediului şi Pădurilor.

Referitor la programele pe care le gestionează Ministerul Mediului şi Pădurilor, ministrul László Borbély a precizat că "numai prin AFM am angajat cheltuieli pentru circa 1 miliard de euro pe ceea ce înseamnă mediu: prin programul Casa Verde, prin Programul Rabla dar şi programe pentru energii regenerabile. În anul 2010 am dat de două ori mai mulţi bani pentru investiţii verzi. De asemenea, din 2008 până acum avem peste 600 de parcuri noi, finanţate de AFM, ceea ce are un impact pozitiv asupra mediului".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb