Boris Johnson a eşuat pentru a treia oară să convoace alegeri anticipate în Marea Britanie

D.I.
Internaţional / 29 octombrie 2019

Boris Johnson a eşuat pentru a treia oară să convoace alegeri anticipate în Marea Britanie

Premierul britanic Boris Johnson a eşuat pentru a treia oară să convoace alegeri anticipate, nereuţind să obţină sprijinul a două treimi dintre parlamentari, după ce laburişti s-au abţinut de la vot. Rezultatul a fost de 299 de voturi pentru şi 70 împotrivă, relatează publicaţia The Guardian.

Premierul va susţine probabil planul liberal-democraţilor de a schimba legea, pentru a reuşi să convoace alegerile anticipate, deşi partidele nu sunt încă de acord cu data la care să aibă loc scrutinul.

Liberal-democraţii vor ca alegerile să aibă loc pe 9 decembrie, în timp ce studenţii sunt încă la universităţi, dar conservatorii preferă data de 12 decembrie, după ce o parte dintre aceştia vor fi în vacanţă.

În urma votului, Johnson a declarat că va reveni în Camera Comunelor marţi, cu un proiect pentru organizarea alegerilor pe 12 decembrie, care va avea nevoie de o majoritate simplă şi nu de două treimi dintre parlamentari, aşa cum a fost nevoie luni.

Johnson a spus: "Mai târziu în această seară guvernul va anunţa prezentarea unui proiect de lege scurt, pentru organizarea de alegeri pe 12 decembrie, astfel încât să încheiem în sfârşit Brexitul. Camera nu mai poate să ţină ostatică această ţară...Acum că nu mai este posibilă ieşirea fără acord, avem un nou acord extraordinar. Este timpul să prezentăm acest lucru alegătorilor".

Liderul laburist Jeremy Corbyn a sugerat că partidul său ar putea să susţină la rândul său planul liberal-democraţilor, sub presiunea de a susţine alegerile anticipate. Partidul a afirmat că nu poate susţine organizarea de alegeri până nu este eliminat riscul unui Brexit fără acord.

"Vom analiza cu atenţie orice lege referitoare la alegerile anticipate", a spus Corbyn, adăugând că este necesar ca data să fie stabilită prin lege, pentru a evita ca Johnson să încerce să o mute în avantajul său.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb