Premierul britanic Boris Johnson a trecut duminică în ofensivă în vederea Brexitului, promiţând să-l pună în aplicare cu orice preţ la 31 octombrie, înainte de deschiderea Congresului anual al Partidului său Conservator, la Manchester (nord-vest), în plin haos politic în Regatul Unit, relatează AFP.
În contextul în care disensiunile pe tema ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) sunt în toi, Boris Johnson a apreciat într-un interviu acordat BBC că "cel mai bun mijloc de a le pune capăt este realizarea Brexitului la 31 octombrie şi permiterea aceastei ţări să meargă înainte".
Plebiscitat de baza partidului, Boris Johnson a ajuns la putere la sfâşitul lui iulie angajându-se să pună în aplicare Brexitul, aprobat prin vot de aproape 52% dintre britanii care au participat la referendumul din 2016, inclusiv fără acord ("no deal") de divorţ cu UE, menit să atenueze şocul asupra economiei ţării.
Şeful Guvernului nu dă înapoi, în pofida faptului că strategia sa a fost până în prezent respinsă în mod sistematic în Parlament. El a angajat un război deschis cu deputaţii, pe care-i opune "poporului", al cărui apărător se vrea, fără să ezite să recurgă la o retorică provocatoare.
"Partidul Conservator ar trebui să afişeze o poziţie agresivă şi unită în Brexit", în următoarele patru zile ale Congresului, a declarat pentru AFP Constantine Fraser, un analist de la cabinetul de studii TS Lombard.