Boris Johnson promite că nu va întoarce spatele Afganistanului

G.B
Internaţional / 14 august 2021

Boris Johnson

Boris Johnson

confruntat cu avansul talibanilor, făcând apel la occidentali să lucreze cu autorităţile de la Kabul pentru a evita ca ţara "să nu redevină un teren fertil pentru terorism", relatează AFP, citată de Agerpres.

În declaraţii făcute la finalul unei reuniuni guvernamentale de criză, liderul britanic a spus că ţara sa intenţionează "să facă presiune" pe cale diplomatică şi politică, dar a exclus ipoteza unei "soluţii militare".

"Ceea ce trebuie să facem acum este să nu întoarcem spatele Afganistanului şi să continuăm, în calitate de membru al Consiliului de Securitate al ONU, să cooperăm cu partenerii noştri pentru a ne asigura că guvernul de la Kabul nu lasă ţara să redevină un teren fertil pentru terorism", a declarat Boris Johnson.

"Vom utiliza mijloacele noastre de presiune diplomatică, politică, bugetul de ajutor internaţional", a explicat el. "Ideea unei soluţii militare sau a luptelor nu este cea pe care trebuie să o urmăm în prezent", a adăugat el.

Avansul talibanilor, care continuă în Afganistan, a determinat Londra să anunţe joi trimiterea în zilele următoare a circa 600 de militari pentru a-i evacua pe cetăţenii britanici din ţară.

Forţele talibane controlează acum aproape jumătate din capitalele provinciale afgane, care au căzut în numai opt zile.

Ieri dimineaţă, ministrul britanic al apărării Ben Wallace a criticat decizia aliatului său american de a-şi retrage trupele din Afganistan, urmate de forţele NATO.

"Nu este nici momentul potrivit, nici o decizie bună, pentru că Al-Qaida va reveni probabil", a declarat pe canalul Sky News Ben Wallace, "îngrijorat" de ceea ce reprezintă "o ameninţare pentru securitatea şi interesele noastre".

Ministrul britanic a criticat în special acordul de retragere iniţial semnat la Doha în februarie 2020 între preşedintele american Donald Trump şi talibani, estimând că este vorba despre o "greşeală, ale cărei consecinţe le vom plăti cu toţii".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb