Boris Schneider, Asirom: Unii dintre competitorii noştri raportează creşteri fără suport real

MIHAELA MIHAI
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 septembrie 2009

Domnul Schneider a confirmat decizia luată la nivelul grupului (Vienna Insurance Group) ca pentru moment Asirom, la fel ca Omniasig şi BCR Asigurări, să nu participe la Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), urmând ca în cazul în care condiţiile existente se modifică, grupul să îşi reconsidere poziţia.

Asirom urmăreşte ca în acest an să desfăşoare o activitate profitabilă, iar, până acum, societatea se încadrează în termenii bugetaţi, potrivit lui Boris Schneider, directorul general al asiguratorului.

"Vrem să ne atingem obiectivele atât pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung, de aceea evităm să copiem anumite făcute de unii asiguratori din piaţă. Modelul nostru de business contribuie la îmbunătăţirea întregului mediu al asigurărilor din România. Din nefericire, nu toţi asiguratorii fac asta", ne-a declarat domnul Schneider, în cadrul unui interviu.

Domnia sa vede, la unii jucători din piaţă, un mod periculos de reacţie la condiţiile crizei financiar-bancare. S-a cedat nejustificat tentaţiei de a reduce preţul riscului, în condiţiile în care daunalitatea arată de fapt contrariul. Deoarece normele CSA impun, logic, crearea de rezerve până la nivelul minim tarifat al riscului, subscrierea apare astfel, pe hârtie, majorată.

Concret, societatea X vinde o poliţă cu 50 de lei, în condiţiile în care preţul riscului este 100.

În contabilitate, subscrierea va fi 100, pentru că 50 de lei vor fi mutaţi din alt "buzunar" al asiguratorului. Deci, cu preţul de a nu avea fond de primă real colectată, suficient pentru plata despăgubirilor, şi ele reale, societatea va raporta o "frumoasă" majorare a subscrierii, evident că fără suport real. Domnul Schneider arată că "dacă contractaţi o asigurare auto de la asiguratorul Y, primiţi gratuit şi o asigurare de clădire. Astfel, prima respectivă este înregistrată în contabilitate ca realizare, însă banii nu vor mai veni niciodată. Astfel de oferte au dus la raportările unora dintre competitorii noştri".

Domnul Schneider a mai adăugat: "Noi vindem produse de bază, la preţul corect al riscului. De aceea, Asirom înregistrează o daunalitate normală şi prin asta vreau să spun că oferim protecţie prin produse adaptate clienţilor noştri. Astfel, nu vom fi nici obligaţi la salturi mari în evoluţia primelor".

Întrucât piaţa auto, în ceea ce priveşte înregistrarea maşinilor noi, a colapsat total, directorul Asirom nu vede creşterea afacerilor în acest domeniu. "Pentru restul pieţei CASCO, piaţa dă o luptă acerbă", ne-a spus domnia sa adăugând că "Asirom a reuşit să reducă rata daunei la asigurările CASCO cu 15-20%, ceea ce reprezintă un adevărat succes".

În opinia lui Boris Schneider, piaţa asigurărilor auto din România are câteva particularităţi care nu sunt bune pentru industria asigurărilor şi, în final, nu sunt bune nici pentru clienţi.

"În timp ce la nivelul Uniunii Europene rata accidentelor auto cunoaşte o scădere apreciabilă de la an la an, în România tendinţa este inversă, viaţa tot mai multor familii fiind ireversibil afectată de secunde de neatenţie. Avem una dintre cele mai nesigure infrastructuri rutiere din UE şi încă există maşini pe piaţă care sunt departe de normele minime de siguranţă, avem foarte mulţi tineri care conduc cu viteză mare maşini foarte scumpe. Toate aceste aspecte au condus la creşterea daunalităţii auto în România, ceea ce ar trebui să se reflecte în creşterea primelor medii de asigurare. Din păcate, primele nu se ajustează corespunzător, mulţi asiguratori continuând să înregistreze pierderi", ne-a explicat domnia sa, adăugând că societatea pe care o conduce nu va accepta să încaseze prime de 100 de lei şi să plătească daune de 130 de lei. "Asta nu este o afacere. În special în asigurările CASCO", a spus domnul Schneider, criticând, în acelaşi timp, şi relaţia cu service-urile auto.

"Deşi ca asiguratori, suntem cei mai buni clienţi ai atelierelor service auto, nu vedem asta în devizele care ni se prezintă la decontat", ne-a declarat domnul Schneider.

Domnul Schneider ne-a împărtăşit una dintre experienţele sale personale: "Am avut un accident uşor cu maşina proprie şi pentru că nu am vrut să mă duc la propria societate să cer daune pentru că am făcut o greşeală, am mers la service pe cont propriu. Am constatat în final că am reparat maşina cu mai puţin de jumătate din costul cu care ar fi fost facturată compania de asigurări! Nu vreau să arăt cu degetul industria service-ului auto, dar toate aceste <şmecherii> care au loc ne-au făcut foarte precauţi şi încăpăţânaţi când vine vorba de seriozitatea acestor parteneri".

Domnia sa este de părere că service-urile auto trebuie să înţeleagă că nu se mai poate ca ei să facă averi şi asiguratorii să piardă bani, pentru că, "la finalul zilei, banii vin de la client, care va vedea că îi cresc primele". În Austria, o maşină poate fi reparată cu 30-40% mai ieftin decât în România şi la o calitate mai bună, mai susţine directorul Asirom, ceea ce înseamnă că ceva nu este în regulă aici. Domnia sa ne-a explicat: "În plus, nimeni în Vest, nu face asigurări CASCO pentru maşini mai vechi de 4-5 ani, pentru că nu are sens. Aici este o nebunie. Oamenii asigură Dacii de 15-20 de ani. Astfel, suntem puşi în situaţia de a refuza clienţi cu multe accidente la activ sau cu maşini foarte vechi, sigur că am pierdut din afacerile pe CASCO, dar am înregistrat profit".

În lipsa unor evenimente neaşteptate, Asirom ar trebui să aibă câştig la finalul anului, estimează domnul Schneider. "Nu alergăm după cota de piaţă pentru că grupul din care facem parte este cel mai mare jucător de pe piaţă. Vrem să demonstrăm că putem face profit pe termen lung în România şi ăsta este scopul nostru principal", ne-a spus domnia sa.

Pentru a contracara efectele negative ale crizei Asirom a încercat să controleze atent costurile, în special să reducă daunalitatea.

În opinia lui Boris Schneider, partea bună a crizei este că românii au început să înţeleagă că nu poţi construi o economie speculând preţurile imobiliarelor. "În spatele oricărui succes stă multă muncă şi cred că oamenii încep să se întoarcă la muncă. Al doilea lucru pozitiv este faptul că volatilitatea forţei de muncă a încetat", ne-a declarat domnia sa.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Domnul director are dreptate privind pretul riscului.Dar de ce se intimpla asa?Pentru ca societatile au vrut cota de piata cu orice pret.Au dezvoltat divizii de vinzari care dicteaza in cadrul societatii de la pret pina la comision.O groza de personaje ciudate se dau drept mari specialisti in vinzari dar nu tin cont de conditiile tehnice ale produselor.Cind societatile de asigurari aveau rezultate bune vizarile erau in cadru diviziilor tehnice si erau tinute in ,,mina" de specialisti.Asa a fost si la Asirom,si la Agras (pacat de aceasta bijuterie de societate pe care sistemul a facut-o praf) directiile de asigurari raspundeau si de vinzarile din cadrul lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb