Un bărbat căruia i s-a făcut rău şi a căzut, inconştient, într-un supermarket din Dorohoi, judeţul Botoşani, a fost resuscitat, luni dimineaţă, de un pompier care ieşise de la serviciu, scrie News.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, incidentul a avut loc luni dimineaţă, într-un supermarket din municipiul Dorohoi.
"Am ieşit dimineaţă din tura de serviciu şi am intrat în supermarket să cumpăr câte ceva pentru băiatul meu de doi ani. La un moment dat, am auzit strigăte de ajutor. Un bărbat de peste 50 de ani era căzut jos. M-am apropiat şi l-am evaluat. Era inconştient. I-am aplicat manevrele de resuscitare până când a ajuns echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. În total, am aplicat manevrele de resuscitare 15 minute. Toată lumea mă urmărea cu sufletul la gură", a povestit plutonierul major Gabriel Ghebac.
Bărbatul a fost preluat şi transportat la Spitalul Municipal din Dorohoi, în curs de resuscitare, iar la spital şi-a revenit. Potrivit managerului spitalului, dr. Valerian Andrieş, bărbatul este stabil din punct de vedere hemodinamic.
"Mă bucur că am ajutat acest om. Aceasta este cea mai mare satisfacţie. Orice om trebuie să acorde primul ajutor", a spus pompierul.
Gabi Ghebac este pompier de 13 ani.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.12.2020, 14:25)
Jos pălăria domnule Ghebac.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 05:24)
respect!