BRD finanţează dezvoltarea proiectului Aqua Carpatica

F.A.
Bănci-Asigurări / 10 decembrie 2013

BRD Groupe Société Générale a acordat un credit în valoare totală de 14 milioane de euro companiei Carpathian Springs, parte a Valvis Holding, atât pentru finanţarea activităţii curente, cât şi pentru susţinerea unei investiţii constând în extinderea capacităţii de producţie a apelor minerale.

Potrivit unui comunicat de presă, proiectul de investiţii ce face obiectul creditului constă în captarea şi aducţiunea unui nou izvor, extinderea spaţiilor de producţie şi depozitare şi achiziţia unei linii de îmbuteliere de mare capacitate.

"BRD susţine, prin această finanţare, dezvoltarea performantă a unei companii româneşti de top pe piaţa extrem de competitivă a apelor minerale. Suntem pregătiţi să finanţăm proiectele solide ale companiilor, susţinând astfel dezvoltarea economiei româneşti", a declarat Adrian Lisandru, Director Comercial Persoane Juridice în cadrul BRD Groupe Société Générale.

La rândul său, Jean Valvis, Preşedinte - Director General al Valvis Holding, a afirmat: "Aqua Carpatica a demonstrat în cei doi ani de la lansare potenţialul său de creştere şi dezvoltare, propunându-şi să devină primul brand premium din România, destinat şi pieţelor internaţionale. Parteneriatul nostru cu BRD demonstrează încrederea reciprocă şi salutăm deschiderea şi disponibilitatea BRD pentru proiecte ce aduc plusvaloare economiei româneşti. Aqua Carpatica, împreună cu BRD, va demonstra că produsele noastre pot concura mărci de renume şi pot cuceri preferinţele consumatorilor din întreaga lume".

Înfiinţată în anul 2000, Carpathian Springs a iniţiat, în anul 2009, proiectul Aqua Carpatica, concretizat în 2011 prin lansarea brandului cu acelaşi nume.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb