BRD lansează prima sa gamă de credite verzi pentru clientela de persoane fizice

G.U.
Bănci-Asigurări / 4 aprilie 2022

BRD lansează prima sa gamă de credite verzi pentru clientela de persoane fizice

BRD Groupe Societe Generale îşi diversifică gama de produse de creditare retail prin lansarea primelor sale credite verzi: creditul pentru consum Expresso Verde şi creditul ipotecar Habitat Verde, conform unui comunicat de presă.

"În cadrul strategiei noastre legate de ESG (Enviromental, Social and Governance) ne-am stabilit o misiune clară, aceea de a construi împreună cu clienţii noştri un viitor mai bun şi mai sustenabil. De aceea, ne bucurăm că putem contribui concret, prin intermediul acestei game cuprinzătoare de credite verzi, la tranziţia către activităţi cu mai puţine emisii de dioxid de carbon şi cu un impact redus asupra mediului înconjurător", a spus Anca Nuţiu, Directorul Executiv al departamentului Customer Value Management.

Potrivit sursei citate, creditul Expresso Verde se acordă în unităţile băncii şi susţine clienţii în achiziţia atât a unor autoturisme electrice sau hibrid de tip plug-in, care generează emisii de carbon sub 50gCO2/km, cât şi a unor echipamente care reduc amprenta de carbon, sau îmbunătăţesc eficienţa energetică a unei cladiri, cum ar fi: biciclete / trotinete / motorete / scutere electrice, panouri solare / fotovoltaice, pompe de caldură, inclusiv instalaţii auxiliare, convectoare, unităţi de stocare a energiei termice şi electrice produsă din surse regenerabile, ferestre tip termopan, centrale termice, inclusiv instalaţii auxiliare şi boilere, echipamente de aer condiţionat etc.

Creditul Expresso Verde este acordat în condiţii de preţ avantajoase, clienţii prezintă băncii factura în baza căreia, după aprobarea creditului, banca va plăti suma necesară, direct din contul curent al clientului, către vânzător / dealer auto.

Valoarea maximă a finanţării este de 130.000 RON, iar durata maximă a creditării este de 60 de luni. Creditul este oferit clienţilor cu dobânzi cuprinse între 6,25% şi 13,79%, în funcţie de o serie de elemente avute în vedere în analiza cererii de credit, precum istoricul relaţiei cu banca, vechimea şi stabilitatea la locul de muncă, constanţa veniturilor, existenţa unui istoric de creditare şi modul în care au fost rambursate creditele deţinute până în prezent etc.

La rândul său, creditul Habitat Verde finanţează cumpărarea de locuinţe verzi, certificate de RoGBC (Romanian Green Buildings Council) şi care sunt încadrate în clasa de eficienţă energetică A, conform Certificatului de performanţă energetică a clădirii.

"Lansat în 2014, programul Green Homes & Green Mortgage se extinde acum în 17 ţări prin iniţiativa internaţională "SMARTER finance for families" care încurajează dezvoltarea soluţiilor de finanţare verde. Ne bucurăm că BRD s-a alăturat programului prin creditul ipotecar Habitat Verde pentru locuinţele verzi certificate de Romania Green Building Council", a spus Monica Ardeleanu, Director Executiv, Romania Green Building Council.

Locuinţa verde este o locuinţă sustenabilă, care respectă ultimele cerinţe în proiectare, construcţie şi operare pentru a minimiza impactul pe care locuinţa îl are asupra mediului şi, implicit, asupra locuitorilor săi. Cele mai importante aspecte ale unei locuinţe verzi sunt:

- Este eficientă energetic şi foloseşte cât mai multă energie verde (din surse regenerabile), generând un impact pozitiv nu numai asupra mediului, ci şi asupra locuitorilor săi, prin costuri mai mici cu utilităţile

- Este construită din materiale sustenabile, durabile, de o calitate superioară, care vor micşora costurile pentru reparaţii, ajută la producerea unei cantităţi mai mici de deşeuri şi la reducerea impactului asupra mediului de-a lungul timpului

- Calitatea aerului din interior este îmbunătăţită prin soluţii de ventilaţie şi prin utilizarea vopselelor, lacurilor şi adezivilor fără compuşi toxici.

Durata maximă a împrumutului este de 30 de ani, iar clienţii pot opta pentru o structură de dobândă fixă sau variabilă pentru întreaga perioadă de creditare, sau pentru o dobândă fixă în primii 8 sau 15 ani, urmată de dobândă variabilă. Pentru clienţii care deţin un avans de minimum 25% şi aleg dobânda variabilă pe toată perioada de creditare, oferta de creditare este IRCC + 2,10% marjă fixă (faţă de oferta IRCC + 2,25% marjă fixă pentru finanţarea unui imobil convenţional), iar pentru cei care aleg dobânda fixă, oferta porneşte de la 4,99% dobândă fixă în primii 8 ani, urmată de IRCC + 2,10% marjă fixă (faţă de oferta 5,49% dobândă fixă în primii 8 ani, urmată de IRCC + 2,25% marjă fixă, pentru finanţarea unui imobil convenţional).

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb