BRM a participat la primul "Forum al Gazelor Naturale - de la Monopol la piaţă liberă"

R.S.
Miscellanea / 23 mai

BRM a participat la primul "Forum al Gazelor Naturale - de la Monopol la piaţă liberă"

La data de 16.05.2024, BURSA ROMÂNĂ DE MĂRFURI, prin BRM EAST ENERGY, a participat în calitate de partener oficial la primul "Forum al Gazelor Naturale - de la Monopol la piaţă liberă" desfăşurat la Chişinău, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Energiei din R. Moldova, în parteneriat cu USAID Moldova, BRM East Energy şi Transgaz, reunind peste 150 de experţi din domeniul energetic din R. Moldova, România, Ucraina şi alte ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est, inclusiv instituţii ca Energy Community, Comisia Europeană, precum şi o serie reprezentanţi ai misiunilor diplomatice din R. Moldova.

Conferinţa a avut ca scop prezentarea demersurilor realizate de R. Moldova în liberalizarea pieţei gazelor naturale, precum şi oportunităţile pe care acest proces le aduce pentru companiile care activează în domeniu, se menţionează în comunicat.

Din partea Bursei Române de Mărfuri au fost prezenţi la eveniment domnul Gabriel Purice, preşedintele BRM şi directorul executiv la BRM East Energy, Ion Lupulescu, în calitate de speaker.

În prezentările realizate, domnul Lupulescu s-a referit la progresul autorităţilor de la Chişinău în procesul de reformare a sectorului energetic şi paşii necesari de întreprins în vederea integrării mai rapide în spaţiul energetic european.

Totodată, au fost abordate şi aspecte privind necesitatea dezvoltării şi funcţionării eficiente a pieţei de echilibrare, adaptarea politicii fiscale la cerinţele UE şi implementarea elementelor motivante pentru jucătorii noi de pe piaţă, potrivit comunicatului.

Cu această ocazie, mulţumim tuturor companiilor şi entităţilor care au participat la eveniment şi care contribuie activ la crearea unei pieţe libere în condiţii de concurenţă loială.

Bursa Română de Mărfuri, prin filiala sa - BRM East Energy, îşi propune să participe în continuare la procesul de liberalizare a pieţei gazelor naturale din R. Moldova şi a parcursului european de modernizare a economiei moldoveneşti.

Totodată, încurajarea unei competiţii corecte şi eficiente între furnizorii de gaze naturale din R. Moldova, aşa cum este oferită de platformele BRM, va duce la obţinerea unei transparenţe crescute, a unui preţ competitiv pentru consumatorii finali, precum şi la crearea unui mediu stabil şi durabil în ceea ce priveşte diversificarea surselor de achiziţie a gazelor naturale, crescând astfel securitatea energetică a R. Moldova, se precizează în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb