Brummell: "MCV va fi ridicat când vor fi îndepliniţi indicatorii şi nu s-a ajuns în această situaţie"

Elena Deacu
Politică / 12 iunie 2015

MCV are nişte "indicatori clari" şi când aceştia vor fi realizaţi Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu va mai fi necesar pentru România, a declarat, joi, ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, precizând că până acum nu s-a ajuns la această situaţie.

Întrebat cum se văd problemele din România în Marea Britanie, Paul Brummell a afirmat că Londra susţine importanţa luptei anticorupţie.

"Cred că noi susţinem importanţa luptei împotriva corupţiei în România. Când România a intrat în UE, în 2007, a fost clar că nivelul corupţiei a fost prea înalt şi de aceea a apărut MCV. Sunt fericit că MCV a înregistrat multe succese, instituţiile anticorupţie au făcut ceva foarte bun, cred că e ceva foarte pozitiv pentru România şi Europa", a declarat ambasadorul, la recepţia organizată de Ambasada Marii Britanii la recepţia organizată de ziua Reginei Elisabeta a II-a.

Diplomatul a reamintit, totodată, că nu comentează cazuri individuale.

Întrebat dacă MCV va fi ridicat, Brummells a precizat că deocamdată nu s-au realizat indicatorii ceruţi de Mecanism.

"Cred că depinde de ce se întâmplă aici în România, sunt indicatori clari (în MCV) şi, dacă aceşti indicatori sunt realizaţi înseamnă că MCV nu o să mai fie necesar. Dar nu am ajuns la această situaţie până acum", a afirmat Paul Brummell, adăugând că au fost făcute progrese.

Referitor la relaţiile comerciale, ambasadorul a apreciat că nivelul schimburilor comerciale este bun, de peste trei miliarde de euro, dar a spus că "atracţiille" României nu sunt suficient cunoscute în Marea Britanie.

"E important ca România să lupte în continuare împotriva corupţiei şi să creeze o platformă pentru investiţii mai transparentă şi mai clară. Cred că perspectivele pentru România sunt foarte bune", a mai spus ambasadorul britanic.

La recepţia organizată la Arenele BNR îşi anunţase prezenţa şi premierul Victor Ponta, dar acesta nu a mai apărut. Au fost prezenţi, în schimb, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, europarlamentarul Monica Macovei, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan, fostul premier Petre Roman, precum şi ambasadori şi parlamentari.

Totodată, au fost invitaţi mai mulţi români de succes din Marea Britanie.

În cadrul recepţiei a fost prezentată şi o expoziţie de fotografii cu români de succes din Marea Britanie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pai toata lumea vede la ce duce coruptia in tarile semi-dezvoltate, in care dictaturile se inlocuiesc unele pe altele. Uitati-va in Grecia, vedem in Spania, am vazut in Venezuela si Portugalia. In aceste tari, au fost unii mai destepti decat altii si au furat jumatate din ce au imprumutat, iar restul l-au dat tarii ca santaj social. Astfel au reusit sa conduca tara, sa-si asigure protectie, pana la crahul de acum 7 ani, cand lumea a schimbat foaia si i-a luat la puricat. Atunci s-au schimbat lucrurile in majoritatea tarilor, iar acum aceste tari nu pot sa iasa din impas decat urmand aceeasi cale. Deci, Romania, ca si Grecia, este datoare destul de mare la creditori, insa nu prea a facut investiii de infrastructura. Si noi suntem mai avantajati decat grecii din punct de vedere geografico-economic. Insa, ai nostri au furat, au platit masele sa-i lase in functii, iar acum, cand se strange latul, incearca sa-si protejeze secretele furturilor. Tsipras si Varoufakis sunt de acelasi tip ca Ponta, Rus, Ghita, Dragnea, Nastase si ai lui. Acelasi tupeu, aceasi inclinare catre interesul personal, aceeasi tradare de neam. Nu ca ceilalti ar fi fost altfel, ca si ceilalti au facut cam la fel, unii mai mult ca altii. Pai in PDL sunt multi din fostul FSN, asa ca sunt imprieteniti cu Ponta si ai lui (de fapt nu-i Ponta ci Sarbu si ai lui). Iar de Basescu ce sa mai zicem. Problema este cum pot fi acesti neoameni dati la o parte si inlocuiti cu oameni. Bine, cu oameni traind in timpurile noastre, in lumea noastra, rezolvand problemele noastre, nu ale lor personale. Pai simplu, ca acum nu mai are nimeni curaj sa foloseasca armata si politia pe strazi. Pur si simplu ne manifestam pasnic pe strazi doleantele, iar ei vor ceda si-si vor da demisia. Poate c-ar fi necesare si niste alegeri parlamentare mai rapide, nu? Ar insemna vreo 50 milioane euro cheltuieli, cam cat fura ei intr-o luna din buget, nu? Dar merita. Si acest MCV s-ar rezolva. Bun, ar fi mai complicat, ca justitia ar trebui rezolvata si ea, adica DNA-ul sa mearga si sa duca in catuse cam 1/3 din judecatorii corupti, eventual cu diverse grade militare. Deci, depinde de noi, nu de altii. Altii ne vor sustine pana cand le amenintam afacerile pe-aici. Dar daca suntem destepti, nu le amenintam ci le sustinem. Ei fac bani aici, platesc impozite aici, angajeaza aici. Si vor cumpara si materialele si echipamentele tot de pe-aici, daca suntem destepti. Si daca am avea infrastructura rutiera si feroviara buna cred c-am deveni rapid, in 5 ani, ceea ce este Polonia acum. Si turismul ar castiga cam cat Grecia. Ce dracu suntem asa de fraieri?

    MCV are nişte "indicatori clari" şi când aceştia vor fi realizaţi Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu va mai fi necesar pentru România, si va fi ridicat , dar până acum nu s-a ajuns la această situaţie.

    Sigur ca da, ...pe la calendele grecesti, va fi ridicat. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb