Investitorul Warren Buffett şi fondatorul Microsoft, Bill Gates, îi îndeamnă pe miliardarii americani să doneze cel puţin jumătate din averi pentru caritate, anunţă Mediafax, citând Reuters.
Buffet, care a făcut avere prin intermediul companiei de investiţii şi asigurări Berkshire Hathaway, Gates şi soţia sa, Melinda, au organizat o serie de dineuri cu ocazia cărora au îndemnat mai mulţi americani bogaţi să facă acte caritabile, în cadrul unei campanii denumite "Giving Pledge" (promisiune de a dărui - n.r.).
"Bill şi Melinda Gates cer la sute de americani bogaţi să promită cel puţin 50% din averi pentru caritate", a declarat Buffett.
Buffet, Gates şi Melinda îi încurajează pe cei care se angajează să doneze cel puţin jumătate din avere în timpul vieţii sau după moarte să-şi declare public intenţia printr-o scrisoare unde argumentează decizia.
Campania a atras atenţia miliardarului Eli Broad, cu afaceri în domeniul imobiliar şi al construcţiilor, investitorului John Doerr, antreprenorului media Gerry Lenfest şi fostului preşedinte al Cisco Systems, John Morgridge, a afirmat Patty Stonesifer, un fost preşednte executiv al Fundaţiei Bill & Melinda Gates, iar în prezent consilier al lui Gates şi Buffett.
Broad şi soţia lui, Edythe, au declarat că se angajează să cedeze în scopuri caritabile 75% din avere în timpul vieţii şi după moarte. Revista Forbes estimează averea lui Broad la 5,7 miliarde de dolari.
"Suntem de acord cu ideea lui Andrew Carnegie (om de afaceri şi filantrop american care a murit în 1919 - n.r.) că omul care moare bogat moare în dizgraţie", se arată într-o scrisoare a acestora.
De asemenea, Lenfest a făcut, deja, donaţii de 800 de milioane de dolari, sumă echivalentă cu 65% din avere.
Buffett a decis în 2008 să dea 99% din avere Fundaţiei Bill & Melinda Gates şi unor organizaţii caritabile. Bill şi Melinda Gates au cedat peste 28 de miliarde de dolari fundaţiei lor, înfiinţată în 1994.