Bugetul actual al Culturii este insuficient pentru a păstra specialiştii în sistem

B.B.
Miscellanea / 9 decembrie 2019

Bugetul actual al Culturii este insuficient pentru a păstra specialiştii în sistem

Sindicatul Culturalia, ce reprezintă interesele angajaţilor din Ministerul Culturii şi direcţiile judeţene pentru cultură, atrage atenţia Guvernului că activitatea ministerului ar putea fi grav afectată, în condiţiile în care bugetul actual al Culturii este insuficient pentru a păstra specialiştii în sistem, relatează Agerpres.

Conform unui comunicat remis Agerpres, angajaţii ministerului şi cei ai direcţiilor judeţene pentru cultură au cele mai mici salarii dintre toate ministerele.

Sindicaliştii semnalează că Ministerul Culturii, care derulează programe de interes major pentru afirmarea identităţii naţionale, se confruntă în acest moment cu cea mai mare criză a personalului de specialitate, din cauza salariilor extrem de mici, specialiştii din cadrul acestei instituţii fiind pe ultimul loc în grila de salarizare, cu venituri considerabil mai mici faţă de colegi cu funcţii similare din alte ministere.

Astfel, eliberarea a zeci de avize sau autorizaţii pentru monumente de patrimoniu ar putea fi blocată din cauza lipsei de personal specializat.

Potrivit grilelor de salarizare, în Ministerul Culturii, venitul maxim la care poate ajunge un consilier superior, cu o vechime de peste 30 de ani, este de cel mult 3.500 de lei, un salariu total nemotivant pentru aceşti specialişti pentru care gradul de răspundere privind activitatea pe care o desfăşoară este unul ridicat, se menţionează în comunicat.

De asemenea, sursa citată subliniază că direcţiile judeţene pentru cultură, instituţii aflate în subordinea Ministerului Culturii, se confruntă cu aceeaşi situaţie. Un consilier superior gradaţia 4 câştigă lunar un salariu net de doar 2.224 lei, în timp ce aceeaşi funcţie este plătită dublu în direcţiile pentru agricultură, sănătate publică sau finanţe publice, respectiv cu 4.009 lei, 5.080 lei şi 4.882 lei.

Potrivit sindicaliştilor, consecinţele lipsei de personal de specialitate de la nivelul Ministerului Culturii sunt extrem de grave şi se poate ajunge la situaţii precum: blocarea activităţii de strategie, de apărare şi protejare a patrimoniului, de reglementare, de avizare, de apărare a intereselor statului, de achiziţii publice etc., până la sancţionarea instituţiei de către instanţe şi alte organe abilitate pentru neemiterea unor acte administrative.

Reprezentanţii Culturalia atrag atenţia că se confruntă şi cu un deficit de personal specializat în domeniile de incidenţă ale culturii, respectiv istorici, filologi, teatrologi, muzicologi, arheologi, arhitecţi, etnologi sau muzeografi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Niste specialisti atat de mari, atat de valorosi si cu atatea cunostinte pot cu siguranta creea entitati economice private capabile sa creeze valoare , sa plateasca taxe si ca urmare bugetul culturii sa fie suplimentat. Daca macar 50% din atarnatorii din cultura ar fi ajutati sa faca pasul in mediul privat, sunt sigur ca toata lumea ar avea de castigat. Succesuri cu zicea odrlasla turnatorului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb