Bulgaria negociază cu Turcia un acord pentru achiziţia de gaze naturale

G.D.
Internaţional / 24 decembrie 2022

Bulgaria negociază cu Turcia un acord pentru achiziţia de gaze naturale

Ministrul interimar al Energiei din Bulgaria s-a aflat ieri la Istanbul pentru discuţii despre care speră că vor duce la un acord luna aceasta privind accesul pe termen lung la terminalele de gaze naturale lichefiate (GNL) din Turcia vecină şi tranzitul gazelor până la graniţa sa, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Directorii executivi ai companiei de stat bulgare de gaze Bulgargaz şi operatorului de reţele de gaze Bulgartransgaz au participat şi ei la discuţii, în condiţiile în care Bulgaria caută noi surse de gaze.

Rusia, care acoperea peste 95% din necesarul de gaze ale ţării balcanice, a întrerupt livrările către Bulgaria în aprilie, după ce Sofia a refuzat să le plătească în ruble.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Energiei a declarat că ministrul interimar Rossen Hristov şi directorii executivi au zburat la Istanbul joi seara târziu.

Hristov le-a spus reporterilor înainte de a pleca că discuţiile dintre Bulgargaz din Bulgaria şi compania turcă Botas avansează rapid şi că speră să se ajungă la un acord în acest an.

"Purtăm discuţii pentru rezervarea unei capacităţi de un miliard de metri cubi (bcm) de gaze pe an pentru terminalele de GNL din Turcia şi pentru tranzitul gazului prin reţeaua Botas până la graniţa noastră. Acest lucru este foarte important, pentru că avem suficiente oferte pentru transporturile de marfă cu GNL. Ceea ce nu avem este unde să le descarcăm. Ne angajăm ferm să reducem dependenţa noastră de Rusia", a spus Hristov.

Bulgaria vrea să rezerve capacitate la terminalele turceşti până în 2036, pentru a importa 1 miliard de metri cubi de gaze GNL pe an.

Capacitatea pentru 2023 va fi mai mică, deoarece Bulgargaz a rezervat deja sloturi de câteva luni la un terminal grecesc de GNL.

Un acord de capacitate şi tranzit cu Botas ar permite Bulgargaz să-şi încheie propriile contracte de import de gaze cu producătorii de GNL din SUA sau europeni şi să reducă dependenţa de gazele ruseşti, a spus Hristov.

Pentru a încerca să obţină preţuri mai bune, el a spus că Bulgargaz se poate alătura şi discuţiilor deja avansate ale Botas cu marii producători de GNL din SUA şi Europa.

În prezent, Bulgaria importă 1 miliard de metri cubi de gaze pe an din Azerbaidjan şi îşi acoperă restul nevoilor, aproximativ 3 miliarde de metri cubi pe an, prin importurile de GNL din Grecia.

Conform planurilor Ministerului Energiei, Bulgaria va acoperi o treime din necesarul său de gaze cu importuri de gaze GNL prin Turcia, o treime prin terminalul GNL din apropierea oraşului grecesc Alexandroupolis, care ar trebui să devină operaţional în 2024, şi o treime cu livrări azere.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. si asa , Turcia devine Hub de gaze ptr Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb