Pentru a putea adopta moneda euro, Bulgaria trebuie să menţină o creşterea economică solidă şi prudenţa fiscală pentru o perioadă relativ lungă de timp, a declarat astăzi, guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei, Dimitar Radev.
Bulgaria, ţară care în prezent deţine preşedinţia rotativă a blocului comunitar, intenţionează să depună cererea de aderare la ERM II (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), anticamera zonei euro, până la mijlocul acestui an.
Intenţia autorităţilor de la Sofia de a adera la euro face parte dintr-un plan mai amplu destinat adâncirii integrării cu zona centrală a blocului comunitar şi evitării rămânerii la periferie într-un moment în care se discută despre o Europă cu mai multe viteze, precizează Reuters.
Potrivit Băncii Naţionale a Bulgariei, în ultimii trei ani ţara a înregistrat o creştere economică de peste 3,5% şi în acest an ar urma să înregistreze un avans de peste 4%.
Cu toate acestea, Dimitar Radev a subliniat că Bulgaria nu a pus la punct strategii economice specifice pentru aderarea la zona euro. "În cazul nostru reţeta este destul de simplă. Trebuie să continuăm să menţinem o creştere economică consistentă şi trebuie să facem acest lucru pentru o perioadă relativ lung de timp, iar în paralel trebuie să menţinem disciplina finanţelor publice", a spus guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei.
Radev a mai precizat că sectorul bancar din Bulgaria este bine capitalizat şi are un nivel adecvat de lichiditate iar nivelul creditelor neperformante a scăzut la 11% din totalul creditelor de la 17% în 2017.
La rândul său, ministrul bulgar de Finanţe, Vladislav Goranov, a reiterat că autorităţile de la Sofia fac eforturi serioase pentru a convinge BCE şi statele din zona euro că Bulgaria aparţine "clubului statelor europene disciplinat şi bogate din centrul Europei".
Bulgaria urmează de mai mulţi ani un regim de austeritate, denumit Consiliul monetar, în conformitate cu care moneda naţională (leva) a fost legată mai întâi de marca germană şi ulterior de euro la un curs de schimb fix. Acest sistem a permis ţării vecine să menţină indicatorii macroeconomici stabili şi una din cele mai mici datorii publice (26,8% din PIB) din Europa. Cu toate acestea, potrivit criticilor, cea mai săracă ţară membră UE trebuie să îşi alinieze economia cu cea a statelor membre mai bogate din Occident şi să combată corupţia înainte de a putea adopta moneda euro.