Centrala nucleară de la Kozlodui a semnat astăzi un acord cu firma Framatome, o subsidiară a grupului francez de utilităţi EDF, care îi va furniza combustibil nuclear pentru reactorul şase, într-un moment în care Bulgaria vrea să îşi reducă dependenţa de livrările din Rusia, transmite Reuters, conform Agerpres.
Bulgaria, care în prezent se bazează pe combustibilul nuclear rusesc pentru ultimele două unităţi de la centrala de la Kozlodui, a semnat un acord similar cu Westinghouse Electric Sweden pentru reactorul cinci, la începutul acestei luni.
"Prin acest acord, ne-am diversificat în totalitate livrările de combustibil, ceea ce va garanta securitatea aprovizionării", a declarat ministrul bulgar al Energiei, Rossen Hristov.
Acordul cu Framatome se întinde pe o perioadă de 10 ani iar prima livrare de combustibil nuclear ar urma să aibă loc în 2025.
La începutul acestei luni, Rossen Hristov a spus că actualele rezerve de combustibil nuclear ale Bulgariei vor fi suficiente până când vor veni noile livrări, mai întâi de la Westinghouse.
Centrala de la Kozlodui produce aproximativ 35% din energia electrică din Bulgaria. La centrala de la Kozlodui mai sunt operaţionale două reactoare nucleare de producţie sovietică, unităţile 5 şi 6, date în exploatare în anii 1987 şi 1991. Unităţile 1,2, 3 şi 4 au fost închise între 1998 şi 2006 la cererea Bruxelles-ului, care a făcut din asta una dintre condiţiile pentru aderarea Bulgariei la UE.
În 2021, Guvernul bulgar a decis să dea prioritate construirii unui nou reactor la actuala centrală nucleară de la Kozlodui, abandonând de facto proiectul celei de-a doua centrale nucleare la Belene. Oficialii bulgari au estimat atunci că un nou reactor nuclear ar putea fi gata la Kozlodui peste 10 ani, prin utilizarea echipamentelor care au fost livrate deja de partea rusă pentru centrala de la Belene.