Buna guvernare şi foloasele ei

De departe, cel mai semnificativ aspect al acestei campanii electorale este cel care se remarcă doar prin lipsă. Se discută cu asprime, cu ardoare, cu incontinenţă despre aproape orice. Despre presă şi rolul ei în bătălia politică, despre acordul cu FMI, despre cine şi cum face viitorul buget al ţării, despre majorităţi parlamentare şi cum sunt ele agitate de valul confruntării dintre tabăra pro şi cea anti-prezidenţială, despre aberaţiile constituţionale în gestionarea situaţiei simple cînd avem un guvern căzut pe moţiune de cenzură, despre ce minuni a mai făcut X sau Y personaj din cercurile puterii, despre gripa porcină, vaccinuri şi afaceri cu medicamente, despre întîlniri de taină dintre oficiali ai instituţiei publice care ne păzeşte de păcatul neintegrităţii şi persoane cu grele afaceri private, deghizate în ziarişti, în care se vînd pe sub masă informaţii de interes general, despre revoluţie, călăii şi profitorii ei, despre ce ştia SRI în chestiunea evaporării "celui mai iubit dintre pămîntenii" cu cătuşe la mîini şi dosar de terorist în regulă, ori despre moaştele nu mai ştiu cărui sfînt puse la bătaie în mijlocul campaniei, ca să aibă competitorii politici o "photo oportunity" cu mulţime pe fundal şi false aere de smerenie pe chip.

Ceea ce lipseşte din dezbatere, dar complet, este singurul lucru care contează pentru noi alegătorii, şi anume bilanţul guvernării, gestionate, în rol de jucător principal, de Traian Băsescu, iar în rol de "jucători pe margini", de liderii PSD şi PNL.

Bine ar fi să se facă, o să spuneţi dumneavoastră, ca şi mine, dar cum să păstrezi un dram de credibilitate. Pentru că lumea nu mai încape, în aceste zile, decît în două tabere şi nimeni nu mai poate fi nici măcar suspectat că ar spune ceva din afara cîmpului de luptă. Ori fiecare tabără va face bilanţul care-i convine, doar nu o să dea apă la moară duşmanului!

Fără să am pretenţia că am găsit soluţia ideală, vă propun o schemă simplă, inventată nu ieri sau alaltăieri, ci tocmai prin secolul XIV şi nu de un mare autor politic, ci de un pictor. Ambrogio Lorenzetti a primit comdanda să împodobească pereţii primăriei din Siena şi ca să nu rămînă loc gol, nu a găsit altceva mai bun decît ideea genială a două fresce intitulate simplu: Buna guvernare şi Foloasele bunei guvernări. Ele mai pot fi şi astăzi admirate, nu doar din perspectiva realizării picturale, cît mai ales din cea a compoziţiei şi gîndirii politice.

Imaginea bunei guvernări este dată de lucruri foarte concrete, precise, aş spune chiar măsurabile. Peste ţinut, o bucată din oraş, veghează îngerul păcii; lîngă tronul regentului veghează alţi trei îngeri, cel al Încrederii, cel al Milosteniei şi cel al Speranţei. Atît şi nimic mai mult. Cît despre urmările bunei guvernări ele se văd în viaţa oamenilor şi sunt marcate precis de pictor, scolastic aproape: casele, ca şi zidurile cetăţii, ale palatului, sunt bine îngrijite, oamenii au timp şi bani să-şi repare acoperişurile stricate, meşteşugarii au de lucru în atelierele lor, iar comercianţii sunt asaltaţi de clienţi, la uşa prăvăliei. Femeile şi fetele umblă în voie şi fără teamă pe străzile cetăţii, a cărei viaţă pare lipsită doar de temeri. Cam asta este totul!

Credeţi că în secolul XXI am fi îndreptăţiţi să cerem celor ce guvernează, pe aici, pe meleagurile noastre, măcar tot atît de puţin, cît cerea Lorenzetti de la guvernul cetăţii sale? Eu cred că da.

Dea Domnul ca Îngerul Păcii să fie cu noi! Un lucru este sigur, însă, trebuie să aibă alte motive pentru a nu ne părăsi, decît cele pe care i le-a furnizat guvernarea ultimilor cinci ani. În afară de afaceri care mai de care mai ciudate şi fără efecte în planul capacităţii de apărare, armata a fost tratată doar ca o "vacă bugetară" bună de muls. Cît despre instituţiile menite să apere liniştea şi siguranţa cetăţenilor, nu cred că este cazul să mai spunem cu ce s-au îndeletnicit. Au fost, în orice caz, mult mai preocupate de "cerinţele", dorinţele şi interesele mai marilor şi mai tarilor zilei, decît de cele ale noastre ale celor care avem şanse mult mai mari acum, decît cu cinci ani în urmă, să cădem pradă jafului, furtului, traficului de droguri şi de persoane, ori pur şi simplu să cădem pradă malversaţiilor puse la cale de puternicii zilei, în care justiţia este amestecată, şi ea, pînă peste cap.

Cît despre ceilalţi trei îngeri, e sigur că şi-au făcut de mult mutaţia de la palatele guvernării, dacă nu cumva or fi plecat, cu totul, din ţară. Nu doar îngerii, nici măcar oamenii, care sunt mai uşor de păcălit, nu mai au nici brumă de Încredere în instituţiile guvernării, nu cred nici cît negru sub unghie în Milostenia celor care au de toate, dar numai pentru ei, drept pentru care Speranţa, înainte de-a muri, s-a mutat pentru cei mai mulţi în alte zări. În loc să muncească în atelierele lor, meşteşugarii fac coadă la biroul de şomaj, dacă nu au plecat prin Spania sau Italia, ori pe unde au văzut cu ochii, pentru o bucată de pîine şi puţin respect, negustorii dau de muşte şi umblă după muşterii cu arcanul. Totul este îngheţat în cetatea noastră şi aşteaptă nu sfîrşitul crizei, în care nu avem cum să credem, ci mai degrabă "sfîrşitul lumii". Cei mai optimişti dintre noi au în vedere doar lumea aceasta, în care suntem miluiţi de "binefacerile" unei guvernări, repetentă şi faţă cu cerinţele de acum şapte secole!