Bursa de Valori din Chicago, preluată de chinezi

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 februarie 2016

Bursa americană Chicago Stock Exchange Inc. va fi achiziţionată de un grup de investitori conduşi de "Chongqing Casin Enterprise Group" din China, cumpărătorii intrând astfel pe pieţele acţiunilor din SUA, care valorează 22.000 de miliarde de dolari, conform cifrelor Bloomberg.

Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii, iar afacerea este aşteptată să se finalizeze în a doua jumătate a anului curent, după obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare. Achiziţia este prima pe care o face o companie chineză în sectorul burselor din SUA.

"Împreună, avem ocazia unică să ajutăm la dezvoltarea pieţelor financiare din China pe termen lung şi să aducem companiile chineze care se dezvoltă rapid către investitorii americani", a afirmat preşedintele "Chongqing Casin", Shengju Lu.

La rândul său, directorul executiv al Chicago Stock Exchang, John Kerin, a declarat: "Ne potrivim. Strategia noastră este pe placul chinezilor şi se potriveşte cu strategia lor". Kerin a mai afirmat că în urma tranzacţiei, compania va obţine resurse suplimentare pentru lansarea noului său produs, CHX Snap, în primăvara acestui an.

"Chongqing Casin Enterprise Group", o firmă privată înfiinţată în 1997, se concentrează pe investiţii în sectorul imobiliar şi financiar.

Bursa de la Chicago, subsidiară a "CHX Holdings" Inc., a fost înfiinţată în 1882. Acţionarii minoritari ai Bursei din Chicago sunt "ETrade Financial" Corp., "Bank of America" Corp., "Goldman Sachs Group" Inc. şi "JPMorgan Chase & Co". Aceştia îşi vor înstrăina, la rândul lor, deţinerile către "Chongqing Casin Enterprise Group".

La Bursa din Chicago se derulează aproape 0,5% din tranzacţiile cu acţiuni din SUA, conform Bloomberg.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb