Bursa din Londra - interesată de fuziunea cu Euronext?

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 martie 2006

Presa britanică arată că LSE analizează în această săptămînă opţiunile strategice privind viitorul său

Euronext şi Nasdaq: în atenţia LSE

Oficialii Bursei de Valori din Londra (London Stock Exchange - LSE) se întîlnesc, în această săptămînă, ca să analizeze opţiunile strategice privind viitorul pieţei, informează presa britanică. Printre variantele luate în calcul de Clara Furse, directorul executiv al London Stock Exchange, se numără fuziunea cu Euronext, respectiv cu Nasdaq. Presa din Londra sugerează că Furse şi alţi membri ai conducerii LSE vor să reia negocierile de fuziune cu bursa pan-europeană Euronext, ca o alternativă la propunerea de preluare pe care a primit-o piaţa britanică de la Nasdaq.

Amintim că Euronext, la fel ca şi Deutsche Börse (Bursa din Frankfurt), şi-au exprimat interesul pentru achiziţia LSE, însă aceasta din urmă a ieşit din cursă. În ceea ce priveşte Euronext, situaţia nu este prea clară. Oficialii pieţei pan-europene au afirmat, săptămîna trecută, că vor monitoriza situaţia în care se află LSE - respectiv derularea discuţiilor cu Nas-daq. Totuşi, conducerea Euronext nu a precizat dacă mai este interesată de piaţa londoneză. Unii analişti sînt de părere că Euronext nu va mai relua dis-cuţiile cu LSE, întrucît, la ora actuală, oficialii bursei pan-europene sînt gata să negocieze din nou cu Deutsche Börse, în vederea realizării unei fuziuni.

Totodată, potrivit zvonurilor, New York Stock Exchange (NYSE), transformată în urmă cu două săptămînii în "NYSE Group" Inc (companie listată), ia în calcul să depună, la rîndul său, o ofertă pentru LSE.

Acţiunile LSE au crescut pe fondul zvonurilor privind reluarea discuţiilor cu Euronext, care reuneşte pieţele din Amsterdam, Bruxelles, Paris şi Lisabona. Grupul britanic se va folosi de puterea titlurilor sale în orice negociere, mai ales că acestea sînt, în prezent, cu pes-te 20% mai mari decît oferta înaintată de Nasdaq (9,50 lire sterline pentru un titlu LSE).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb