Bursa din Sibiu a lansat două noi contracte derivate, pe acţiunile Sibex şi pe aur

F. A.
Piaţa de Capital / 17 mai 2010

Bursa din Sibiu a lansat, azi, două noi instrumente financiare derivate, respectiv contractul futures pe acţiunile Sibex şi contractul futures pe aur, denominat în dolari, a anunţat într-o conferinţă de presă Theodor Ancuţa, preşedintele operatorului pieţei de capital. Totodată, reprezentanţii Sibex au inaugurat noul sediu din Bucureşti al companiei, unde vor fi organizate conferinţe de presă, întâlniri de afaceri, seminarii sau cursuri, transmite Hotnews.

Contractul futures pe acţiunile Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri Sibiu, are simbolul DESBX, scadenţe trimestriale de până la 12 luni, iar mărimea obiectului contractului este de 1000 de acţiuni SBX, pasul de tranzacţionare fiind de 0,0001 lei (0,1 lei/contract).

"Sperăm ca derivatele pe acţiunile Sibex să fie la fel de atractive pentru investitori ca şi acţiunile companiei, care au avut o evoluţie bună de la lansare, atât sub aspectul lichidităţii, cât şi al preţului", a declarat Teodor Ancuţa, preşedinte director general Sibex.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb