Bursa din Turcia, în creştere după realegerea lui Erdogan

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 iulie 2007

Acţiunile tranzacţionate pe piaţa din Turcia au crescut semnificativ, ieri, în urma realegerii în funcţia de premier a lui Recep Tayyip Erdogan. Cele mai importante câştiguri le-au înregistrat titlurile "Akbank" TAS (+4,4%, la 9,60 lire turceşti) şi "Turkiye Garanti Bankasi" AS (+4,5%, la 9,25 lire).

Indicele ISE National 100 al pieţei din Istanbul a urcat cu 3,4%, la 54.739,6 puncte.

În aşteptarea victoriei lui Erdogan, activele turceşti au avut o dinamică bună anul acesta. Performanţele lor au fost notabile comparativ cu alte valori de la nivel internaţional. Sub mandatul lui Erdogan, economia Turciei a crescut vreme de 21 de trimestre consecutiv, iar venitul mediu al locuitorilor a ajuns la 5.500 de dolari. În aceste condiţii, s-a înregistrat un boom pe segmentul bunurilor de consum şi al creditelor.

În primul trimestru din 2007, expansiunea economiei Turciei a fost de 6,8%, iar media anuală din 2002 până în prezent - de circa 7%.

Pieţele europene, impulsionate de preluări

Acţiunile companiilor listate la bursele europene au urmat un curs ascendent ieri, pe fondul anunţurilor de preluare din sectorul financiar şi cel tehnologic.

Acţiunile "Depfa Bank" Plc au urcat cu 13%, la 15,60 euro. Această bancă britanică va fi preluată de "Hypo Real Estate" din Germania, pentru 5,7 miliarde de euro. Titlurile "Hypo Real" au scăzut cu 5,5%, la 46.48 euro.

Acţiunile "Friends Provident" Plc şi "Resolution" Plc au urcat după ce aceste două companii de asigurare britanice au anunţat că poartă negocieri de fuziune, în vederea creării celui de-al cincilea asigurator mondial. Acţiunile "Friends Provident" au crescut cu 7,4%, la 200,25 pence. Acesta a fost cel mai mare câştig consemnat după data de 10 mai. Titlurile "Resolution" Plc au crescut cu 0,6%, la 632,5 pence.

Acţiunile "Barclays" Plc, a treia bancă din Marea Britanie, au urcat cu 2,1%, la 728,5 pence, după ce instituţia şi-a majorat oferta pentru preluarea "ABN Amro". Titlurile "ABN Amro" au crescut cu 0,6%, la 36,86 euro.

Acţiunile "InBev" au urcat cu 3,9%, la 62,80 euro, după ce "Citigroup" Inc. şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru titlurile producătorului de bere: "cumpără", de la "păstrează".

Acţiunile SAP AG au câştigat 2,7%, stabilind un preţ de 41,09 euro. Cel mai mare producător mondial de software pentru administrarea afacerilor ar putea atrage o ofertă de preluare, informează "Barron".

Ieri au crescut 12 din cele 18 burse din vestul Europei. Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a urcat cu 0,4%, la 6611,70 puncte, CAC 40 al celei din Paris - tot cu 0,4%, la 5977,73, iar DAX al pieţei din Frankfurt - cu 0,5%, la 7917,19 puncte.

Acţiunile companiilor americane, în creştere

Acţiunile companiilor listate pe pieţele din SUA au urcat ieri, în deschidere, după ce au fost anunţate fuziuni şi achiziţii.

"Transocean" Inc. şi "GlobalSantaFe" Corp., cele mai mari companii de sondaj petrolier offshore, plănuiesc să fuzioneze. Acţiunile "GlobalSantaFe" au urcat cu 6,8%, la 79,83 dolari. Acţiunile "Transocean" au crescut cu 6,6%, la 117,26 dolari.

Indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,5% la ora 9:43 a.m., pe piaţa din New York, ajungând la 1541,88 puncte. Dow Jones Industrial Average a urcat tot cu 0,5%, la 13.922,78, iar Nasdaq Composite - cu 0,3%, la 2696,74 puncte.

Acţiunile exportatorilor asiatici - în declin

Acţiunile tranzacţionate la bursele asiatice au scăzut în şedinţa de ieri, cele mai importante pierderi înregistrându-le titlurile exportatorilor niponi, ca urmare a aprecierii yenului faţă de dolar. Exportatorii niponi au de pierdut atunci când moneda locală creşte în raport cu dolarul, SUA fiind o piaţă de desfacere extrem de importantă pentru Japonia.

Acţiunile "Honda Motor" Co., al doilea constructor auto din ţară după vânzări, au scăzut cu 2%, la 4.460 yeni. Acesta a fost cel mai mare declin înregistrat după 8 iunie. Anul trecut, compania a realizat în America de Nord 55% din vânzările sale.

Titlurile "Sony" Corp. au coborât cu 2,1%, la 6.180 yeni. Scăderea este cea mai mare de după 27 iunie. "Sony", producătorul computerelor Vaio, a realizat anul trecut, în SUA, 29% din vânzările sale. Acţiunile "Komatsu" Ltd., al doilea producător mondial de echipamente de excavare, au scăzut cu 1,3%, la 3.940 yeni. Compania a relizat, anul trecut, 28% din vânzări în SUA.

Acţiunile "Tokyo Electric", cel mai mare furnizor de utilităţi din Asia, au coborât cu 2,7%, la 3.230 yeni. Profiturile companiei ar putea scădea cu aproape 50% în anul fiscal care se încheie în martie 2008, din cauza închiderii unei centrale nucleare distruse în cutremurul de săptămâna trecută.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 1,1%, la 17.963,64 puncte.

Acţiunile companiei sud-coreene "Samsung Electronics", cel mai mare exportator din Coreea de Sud, au coborât cu 0,5%, la 658.000 woni. Indicele Kospi al pieţei din Seul a pierdut 0,5%, încheind ziua cu 1993,05 puncte.

Ieri au mai scăzut indicii pieţelor din Australia (-0,5%), Singapore (-0,4%) şi Noua Zeelandă (-0,3%).

Indicele Taiex al pieţei din Taiwan a urcat cu 0,4%, la 9621,57 puncte. Acţiunile "Taiwan Semiconductor Manufacturing" Co., cel mai mare producător mondial de cipuri la comandă, au scăzut cu 1%, la 68,70 dolari taiwanezi.

Tot în Taiwan, titlurile "Acer" Inc. au crescut cu 4,8%, la un curs de 74,60 dolari taiwanezi, după ce cotidianul "Apple Daily" a informat că societatea poartă negocieri pentru preluarea "Packard Bell" BV. "Acer", al patrulea producător mondial de computere personale, potrivit cifrelor IDC, va face un anunţ în acest sens înainte de luna septembrie, indică ziarul menţionat, citând surse anonime din rândul distribuitorilor din Europa. "Packard Bell" este un producător privat de computere personale din Olanda.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb