BURSELE DIN LUME, Acţiunile europene au înregistrat, în 2012, cel mai important avans din ultimii trei ani

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 ianuarie 2013

Acţiunile europene au înregistrat, în 2012, cel mai important avans din ultimii trei ani

Anul trecut, acţiunile au fost, la nivel mondial, plasamentul cu cea mai bună evoluţie

Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au înregistrat, în 2012, cel mai important avans din ultimii trei ani, ca urmare a anunţului privind programul de achiziţii de obligaţiuni ale ţărilor îndatorate, de către Banca Centrală Europeană. Planul a înlăturat temerile legate de dezmembrarea zonei euro.

Titlurile "Sky Deutschland" AG, companie media din Germania, aproape s-au triplat anul trecut, acestea fiind acţiunile cu cea mai bună evoluţie în cadrul indicelui Stoxx Europe 600. Acţiunile "KBC Groep" NV, cea mai mare bancă din Belgia, au câştigat 169% în 2012, însă cele ale "Bankia" SA, bancă spaniolă naţionalizată, au pierdut 89%, acesta fiind cel mai important declin din cadrul indicelui menţionat.

Stoxx 600 a urcat cu 14% în 2012, încheind anul cu 279,68 puncte. Avansul a fost cel mai important consemnat după 2009, când urcase cu 28%.

De menţionat că titlurile companiilor auto au avut cele mai importante câştiguri din cele 19 grupuri industriale incluse în indicele Stoxx 600. Astfel, indicele Stoxx 600 Automobiles & Parts a urcat cu 36% în 2012, cea mai bună evoluţie având-o titlurile producătorilor de anvelope "Continental" AG şi "Michelin & Cie".

Indicele ASE al Bursei din Atena a urcat cu 33% anul trecut, având cea mai bună evoluţie din zona euro, în condiţiile în care Grecia a beneficiat de relaxarea condiţiilor ajutorului financiar internaţional. Urmează indicele DAX al pieţei din Frankfurt - cu o creştere de 29%. Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a consemant un avans de 5,8%, iar CAC 40 al celei din Paris - de 15%. În schimb, IBEX 35 al Bursei din Madrid a scăzut cu 4,7%, 2012 fiind al treilea an consecutiv cu pierderi pentru acest indice.

În SUA, indicele S&P 500 a urcat cu 13% anul trecut, acesta fiind cel mai important avans din 2009 până la momentul actual. Totodată, Dow Jones Industrial Average a câştigat 10,2%.

În Asia, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo a câştigat 23%, creşterea fiind cea mai importantă din 2005 până în prezent. Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a urcat cu 15% anul trecut.

Acţiunile au fost, în 2012, la nivel mondial, plasamentul cu cea mai bună evoluţie, în contextul măsurilor de stimulare fără precedent anunţate de băncile centrale.

Indicele MSCI All-Country World, care măsoară dinamica acţiunilor, a crescut cu 16,9% anul trecut, iar Standard & Poor's GSCI Total Return al materiilor prime - cu numai 0,1%. În acelaşi timp, indicele U.S. Dollar, care măsoară evoluţia dolarului faţă de şase valute majore, a scăzut cu 0,5% în 2012.

Avansul din sectorul acţiunilor a venit după un declin de 6,9% înregistrat în 2011.

Potrivit Wall Street Journal, acţiunile a 83 de bănci au încheiat în creştere anul 2012, având o valoare mult mai mare la finele anului comparativ cu cea de la începutul anului. Titlurile "JP Morgan Chase & Co." din SUA au urcat cu 26% anul trecut, cele ale UBS AG din Elveţia - cu 24%, iar acţiunile băncii britanice "Barclays" Plc - cu 49%. Tot în Marea Britanie, acţiunile "HSBC Holdings" Plc au crescut cu 32%, iar cele ale "Standard Chartered" Plc - cu 12%.

După trei decenii de scădere, dobânzile din SUA sunt aproape de zero, iar unii experţi consideră că piaţa obligaţiunilor americane a devenit un balon speculativ, pe cale să explodeze, potrivit unei analize CNN Money.

Aproape 40% din cei 32 de analişti şi manageri intervievaţi de CNN Money consideră că dobânzile vor începe să crească în acest an, iar alţi 30% cred că această tendinţă se va produce abia în 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb