BURSELE DIN LUME BCE aduce declin pe bursele europene

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 5 aprilie 2013

BCE aduce declin pe bursele europene

Bursele din Europa s-au înscris pe un curs descendent ieri, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat că redresarea economică din zona euro este supusă riscurilor.

Titlurile "Banca Generali" SpA au coborât cu 5,4%, la 13,80 euro, după ce asiguratorul "Assicurazioni Generali" SpA a vândut o deţinere de 12% din banca italiană pe 185 milioane de euro. În urma tranzacţiei, compania de asigurări mai controlează 51,5% din "Banca Generali". Acţiunile "Assicurazioni Generali" au crescut cu 1,5%, la 12,33 euro.

Acţiunile "Intesa Sanpaolo" SpA, a doua mare bancă italiană, au scăzut cu 0,3%, la 1,13 euro, iar cele ale "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA - cu 2,8%, la 16,98 eurocenţi.

Titlurile companiei aerospaţiale "European Aeronautic, Defence & Space" Co. (EADS) s-au depreciat cu 1,8%, la 39,63 euro. Conform Bloomberg, fundaţia Stichting Administratiekantoor Spanish EADS Shares Warehousing vrea să vândă acţiuni EADS de 384 milioa­ne de euro (492 milioane de dolari).

Titlurile "Deutsche Bank" AG au urcat cu 1,1%, la 30,74 euro, deşi Financial Times a informat că Bundes­bank (banca centrală de la Berlin) a lansat o investigaţie la cea mai mare bancă din Germania ca să afle dacă aceasta a ascuns pierderi de până la 12 miliarde de dolari în timpul crizei financiare.

Acţiunile companiei de televiziune "RTL Group" AG au consemnat un declin de 0,2%, la 56,73 euro. Conglomeratul german de media "Bertelsmann" anunţă că vrea să vândă o deţinere la "RTL Group", cotă ce valorează 1,5 miliarde euro.

Titlurile "Hellenic Bank" Plc din Cipru au crescut cu 11,1%, la 12 eurocenţi, după ce, în cele două zile anterioare, titlurile băncii pierduseră aproape 40%.

La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE MIB al pieţei din Milano a crescut cu 0,4%, la 15.266,26 punc­te, CAC 40 al celei din Paris a scăzut cu 0,1%, la 3.751,98, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,01%, la 7.872,37.

Creşteri în SUA

În SUA, acţiunile au urcat ieri, în deschidere, după ce băncile centrale din Japonia şi Europa au dat asigu­rări că vor susţine economia.

Titlurile "Home Depot" Inc., cel mai mare distribuitor american de amenajări interioare, s-au apreciat cu 0,1%, la 70,43 dolari.

Acţiunile companiei agroalimentare americane "Monsanto" Co. au urcat cu 1,2%, la 105,78 dolari. "Monsanto" şi-a majorat profitul cu 22% în trimestrul fiscal încheiat în februarie, la 1,48 miliarde dolari, iar vânzările - cu 15%, la 5,47 miliarde dolari, în baza cererii mari de seminţe.

Titlurile "Cisco Systems" Inc., furnizor de servicii în domeniul telecomunicaţiilor, au scăzut cu 1%, la 20,99 dolari. "Cisco" a preluat "Ubiquisys", companie de tehnologie din Marea Britanie, pentru 310 milioane de dolari.

La ora 09.53, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,1%, la 1.555,63 puncte, Dow Jones Indus­trial Average - cu 0,4%, la 14.606,01, Nasdaq Composite - cu 0,03%, la 3.213,37.

Pieţele asiatice, impulsionate de Banca Japoniei

În Asia, acţiunile s-au mai redresat ieri, după ce Banca Japoniei şi-a extins programul de stimulente sub mandatul noului guvernator, Haruhiko Kuroda.

Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare producător auto nipon, s-au apreciat cu 0,4%, la 4.810 yeni, iar cele ale rivalului mai mic "Honda Motor" Co., cu 3,4%, la 3.645 yeni. În sectorul imobiliar, titlurile "Mitsubishi Estate" Co. au urcat cu 7,2%, la 2.846 yeni, iar cele ale "Sumitomo Realty & Development" Co. - cu 10%, la 4.165 yeni.

Acţiunile "Mitsubishi Heavy Indus­tries" Ltd., producător nipon de utilaje industriale, au înregistrat un avans de 4,6%, la 545 yeni. "Mitsubishi Heavy Industries" şi "Areva" SA din Franţa au câştigat o comandă pentru construcţia unei centrale nucleare în Turcia, proiect estimat la circa 22 miliarde dolari, conform unor surse citate de publicaţia Nikkei.

Titlurile "Fujifilm Holdings" Corp., producător de tratament pentru gripa aviară, au câştigat 5,7%, ajungând la 1.879 yeni, după ce în China a fost înregistrat al treilea deces din cauza acestei boli.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, s-au depreciat cu 1,5%, la 31,75 dolari australieni, iar cele ale "Rio Tinto Group", a doua societate de profil la nivel mondial, cu 1,4%, la 54,60 dolari australieni, după ce preţul cuprului a coborât la cel mai redus nivel din august până în prezent. Ti­tlurile "OZ Minerals" Ltd. au scăzut cu 5,7%, la 4,65 dolari australieni.

Acţiunile companiei sud-coreene "Samsung Electronics" Co. au coborât cu 1%, la 1,506 milioane woni. "Samsung" va inaugura, vara aceas­ta, 1.400 de mini-magazine în cadrul retailerului de electronice "Best Buys" din Statele Unite.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 2,2%, la 12.634,54 puncte, Kospi al pieţei din Seul a scăzut cu 1,2%, la 1.959,45, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,9%, la 4.913,48. Bursele din China, Hong Kong şi Taiwan au fost închise ieri (sărbătoare naţională).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb