BURSELE DIN LUME Bursele din Europa şi Asia, neinfluenţate de cel mai recent declin din China

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 12 ianuarie 2016

Bursele din Europa şi Asia, neinfluenţate de cel mai recent declin din China

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa s-au redresat ieri, investitorii considerând că reacţiile anterioare la evoluţiile din China au fost exagerate.

Titlurile companiei miniere "Anglo American" Plc s-au apreciat cu 5,4%, la 241,55 pence, iar cele ale traderului de materii prime "Glencore" Plc - cu 1,9%, la 78,97 pence.

Acţiunile companiei aeriene franco-olandeze "Air France-KLM" SA au urcat cu 1,2%, la 7,77 euro, deşi aceasta a anunţat că atacurile teroriste din Paris, care au avut loc în noiembrie, au costat-o 70 de milioane de euro, în vânzări pierdute.

Titlurile gigantului mondial al berii "Anheuser-Busch InBev" SA au consemnt un avans de 2,6%, la 110,30 euro. Un număr de aproximativ 35 de multinaţionale, printre care "AB InBev", trebuie să plătească retroactiv, în Belgia, taxe neachitate în valoare de 700 de milioane de euro.

Acţiunile băncii britanice "Barclays" Plc au crescut cu 0,8%, la 201,65 pence, iar cele ale "Deutsche Bank" AG din Germania, cu 2,8%, la 20,85 euro, chiar dacă unsprezece foşti angajaţi ai "Deutsche Bank", "Barclays" şi "Société Générale" SA sunt primele persoane acuzate în mod oficial de conspiraţie la manipularea dobânzii Euribor.

Titlurile producătorului auto german "Volkswagen" AG au înregistrat un avans de 3,5%, la 129 euro. Preşedintele grupului, Matthias Muller, le-a cerut scuze americanilor pentru trucarea motoarelor diesel şi a anunţat investiţii de 900 milioane dolari în fabrica din Chattanooga.

Acţiunile grupului industrial britanic "Rolls-Royce Holdings" Plc au câştigat 0,3%, ajungând la 561 pence. Constructorul britanic de automobile de lux "Rolls-Royce Motors" a anunţat că vânzările sale au fost, anul trecut, mai mici decât recordul înregistrat în 2014, dar cu toate acestea a înregistrat al doilea cel mai bun an din istoria de 112 ani a companiei.

Titlurile companiei britanice de outsourcing "Xchanging" Plc au coborât cu 0,8%, la 190,25 pence. Societatea anunţă că nu aşteaptă o ofertă mai mare de la "Ebix" Inc. şi îndeamnă acţionarii să accepte propunerea de preluare de la "Computer Sciences" Corp. din SUA.

Acţiunile producătorului suedez de electrocasnice "Electrolux" AB au scăzut cu 0,2%, la 194,80 euro.

Keith McLoughlin, şeful american al companiei, se pensionează de la 1 februarie.

La ora 17.00 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,2%, la 5.921,24 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,7%, la 4.364,52, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,9%, la 9.940,05.

SUA, în urcare

În SUA, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, americanii ignorând evoluţiile din China.

Titlurile "Ford Motor" Co., al doilea producător american major de autoturisme, s-au apreciat cu 1%, la 12,66 dolari, iar cele ale rivalului mai mare "General Motors" Co. - cu 1,5%, la 29,98 dolari.

Acţiunile distribuitorului de îmbrăcăminte falit "American Apparel" Inc. au câştigat 33%, atingând 0,039 dolari. Compania a primit o ofertă de preluare de 300 de milioane de dolari de la un grup de investitori.

La ora 10.05, indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 0,2%, la 1.925,43 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 16.370,83, Nasdaq Composite - cu 0,04%, la 4.645,71.

Temeri în Asia

În Asia, acţiunile au urmat un curs descendent ieri, investitorii temându-se de perspectivele de creştere ale Chinei. Au fost afectate companiile miniere, în condiţiile în care cererea din ţara asiatică este vitală pentru acestea.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier dlin lume, respectiv cel mai important exportator petrolier din Australia, s-au depreciat cu 4,9%, la 15,55 dolari australieni, iar cele ale rivalului mai mic "Rio Tinto" Ltd. - cu 3,3%, la 40,50 dolari australieni. Acţiunile companiei miniere "OZ Minerals" Ltd. au pierdut 1,4%, ajungând la 3,57 dolari australieni.

Titlurile "Woodside Petroleum" Ltd., al doilea producător major de ţiţei şi gaze din Australia, au scăzut cu 2%, la 27,63 dolari australieni, iar cele ale rivalului mai mic "Santos" Ltd. - cu 5%, la 3,21 dolari australieni.

Acţiunile "Jiangxi Copper" Co. - cel mai mare producător de cupru din China, au coborât cu 3,3% pe piaţa din Hong Kong, la 8,29 dolari HK, iar cele ale traderului de materii prime "Glencore" Plc - cu 4,7%, la 8,77 dolari HK.

Titlurile "Noble Group" Ltd., casă de comerţ cu materii prime din Singapore, au înregistrat un declin de 1,5%, la 0,335 dolari singaporezi, deşi preşedintele acesteia, Richard Elman, şi-a majorat participaţia la companie. Acţiunile "Hermes Microvision" Inc., producător taiwanez de echipamente pentru inspecţia semiconductorilor, au coborât cu 10%, la 891 dolari taiwanezi. "Yuanta Securities" Co. şi-a redus calificativul acordat acestei companii.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 1,2%, la 4.932,24 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 2,8%, la 19.888,50, Straits Times al pieţei din Singapore - cu 2,1%, la 2.708,85. Bursele din Japonia au fost închise ieri (sărbătoare naţională).

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb