BURSELE DIN LUME Bursele europene au încheiat săptămâna trecută în declin

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 noiembrie 2011

Bursele europene au încheiat săptămâna trecută în declin

Acţiunile de pe pieţele din Europa au scăzut vineri, după ce reprezentanţii G20 au eşuat, în cadrul summitului de la Cannes (Franţa), să ajungă la un acord cu privire la majorarea resurselor Fondului Monetar Internaţional, iar Germania a anunţat unele date economice care au alimentat temerile legate de intrarea regiunii în recesiune.

Titlurile producătorului franco-american de echipamente de telefonie "Alcatel-Lucent" au coborât cu 17,1%, la 1,67 euro (cel mai mic curs din iulie 2009 până în prezent). Compania şi-a modificat în sens negativ estimarea privind marja de profit anual: 4%, de la 5%, cât era previziunea anterioară.

Acţiunile "Commerzbank" AG, a doua bancă din Germania, s-au depreciat cu 6,3%, la 1,66 euro. Banca a raportat pierderi pentru trimestrul al treilea, ca urmare a deprecierii valorii deţinerilor în titluri de stat elene. Pierderea netă a însumat 687 de milioane de euro în intervalul iulie - septembrie 2011, faţă de un profit de 113 milioane de euro în aceeaşi perioa-dă din 2010. Analiştii estimau o pierdere de 679 de milioane de euro.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au scăzut cu 3,5%, la 28,48 euro. Acţiunile "Société Générale" SA, a doua bancă din Franţa, au consemnat un declin de 3,7%, la 17,93 euro. Titlurile rivalului mai mare "BNP Paribas" SA au scăzut cu 3,3%, la 30,88 euro.

Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au coborât cu 6,6%, la 77,7 eurocenţi, iar cele ale rivalului mai mic "Intesa Sanpaolo" SpA, cu 4,8%, la 1,13 euro. Titlurile "Raiffeisen Bank International" AG din Austria au avut o cotaţie de 19,11 euro, mai mică cu 1,9%, faţă de ziua anterioară.

Acţiunile "Fiat" SpA, cea mai mare companie auto din Italia, au pierdut 5,5%, afişând un preţ de 4,14 euro.

Acţiunile "Hermes International" SCA, producător francez de articole de lux, au crescut cu 3,1%, la 252,20 euro. Compania şi-a modificat ţinta de creştere a vânzărilor anuale: +15-16%, faţă de cel mult 14%, cât era obiectivul precedent.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,3%, la 5.527,16 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 2,3%, la 3.123,55, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 2,7%, la 5.966,16.

Curs negativ şi în SUA

Acţiunile de pe pieţele din SUA au coborât vineri, investitorii aşteptând cu nervozitate votul de încredere dat Cabinetului elen de către Parlamentul de la Atena.

Titlurile "Citigroup" Inc., a treia bancă americană, au scăzut cu 1,4%, la 30,34 dolari, iar cele ale "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă din SUA, cu 1,2%, la 33,97 dolari. Acţiunile "Bank of America" Corp., a doua bancă din Statele Unite, s-au depreciat cu 6,1%, la 6,49 dolari.

Acţiunile companiei de asigurări "American International Group" Inc. au pierdut 2,9%, ajungând la 23,91 dolari. Societatea a anunţat pierderi pentru trimestrul al treilea din acest an.

Titlurile companiei auto "Ford Motor" Co. au coborât cu 0,4%, la 11,27 dolari.

Indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 0,6%, la 1.253,23 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,5%, la 11.983,20, Nasdaq Composite - cu 0,4%, la 2.686,15.

Asia, în creştere

În Asia, acţiunile au crescut vineri, după ce Grecia a renunţat la planul de organizare a referendumului, iar Banca Centrală Europeană a redus dobânda de politică monetară.

Titlurile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă din Europa, au urcat cu 3,2% la Bursa din Hong Kong, ajungând la 67,60 dolari HK. Acţiunile "Standard Chartered" Plc, a doua bancă din Marea Britanie, au câştigat 2,8%, afişând un curs de 177,70 dolari HK.

Acţiunile "Komatsu" Ltd., cel mai mare producător asiatic de echipamente de construcţii, s-au apreciat cu 6,9%, la 1.970 yeni. Titlurile "Hitachi Construction Machinery" Co., producător nipon de buldozere, au crescut cu 5,6%, la 1.537 yeni. Acţiunile "Fanuc" Corp., producător japonez de roboţi industriali, au consemnat un avans de 4,3%, la 12.880 yeni.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 3,9%, la 37,95 dolari australieni, ca urmare a avansului cotaţiilor materiilor prime. Acţiunile "Rio Tinto" Ltd., a doua societate minieră la nivel mondial, s-au apreciat cu 5,3%, la 69,97 dolari australieni.

Titlurile "Glencore International" Plc, cea mai mare casă de comerţ cu materii prime din lume, au urcat cu 2,7% pe piaţa din Hong Kong, la 54,30 dolari HK. Acţiunile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător de cupru din China, au înregistrat un avans de 5,1%, la 19,44 dolari HK.

Acţiunile "China Petroleum & Chemical Corp., cel mai mare procesator de ţiţei din China, au urcat cu 8,3%, la 7,92 dolari HK, iar cele ale "PetroChina" Co., cea mai mare companie energetică din ţară, cu 3,9%, la 10,04 dolari HK. Avansul a avut la bază speculaţiile potrivit cărora guvernul chinez le-ar putea permite producătorilor de combustibili din ţară să-şi ajusteze preţurile pe cont propriu.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1,9%, la 8.801,40 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 3,1%, la 19.842,80, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 2,6%, la 4.281,10.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb