BURSELE DIN LUME Bursele europene, tot pe trend descendent

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 4 august 2011

Bursele europene, tot pe trend descendent

Bursele europene au scăzut şi ieri, în majoritate, investitorii temându-se cu privire la evoluţia economiei SUA.

Titlurile "Société Générale" SA, a doua bancă din Franţa, au coborât cu 7,2%, la 30,18 euro, după ce instituţia a raportat un profit sub aşteptări. În perioada aprilie - iunie 2011, profitul net a scăzut la 747 milioane de euro, de la 1,08 miliarde euro în perioada similară din 2010. Analiştii estimau 1,01 miliarde euro.

Acţiunile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, au scăzut cu 2%, la 4,34 euro, iar cele ale "EFG Eurobank Ergasias" SA, numărul doi în sectorul bancar al ţării, cu 2,8%, la 2,47 euro.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, s-au depreciat cu 0,1%, la 35,86 euro.

Acţiunile "Renault" SA, al doilea producător auto din Franţa, au pierdut 1%, stabilind un curs de 35,03 euro. Titlurile "Nokia" Oyj, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, au consemnat un declin de 0,6%, la 3,81 euro.

Titlurile UBS AG, cea mai mare bancă din Elveţia, au crescut cu 1,2%, la 12,24 franci, după ce Banca Naţională a redus intervalul ţintă al dobânzii de politică monetară la "cât mai aproape de zero", de la 0,25%. Acţiunile "Credit Suisse Group" AG, a doua bancă elveţiană, s-au apreciat cu 1,1%, la 26,64 franci.

Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au urcat cu 5%, la 1,18 euro, după ce instituţia creditoare a anunţat triplarea profitului său în trimestrul al doilea din acest an. Profitul net al băncii a ajuns la 511 milioane de euro, de la 148 de milioane de euro în trimestrul al doilea din 2010, depăşind estimările analiştilor: 463 milioane de euro.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1,2%, la 5.648,60 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,6%, la 3.500,96, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,1%, la 6.724,32.

Oscilaţii în SUA

Acţiunile de pe Wall Street au fluctuat ieri, în deschidere, după ce ADP Employer Services a anunţat că societăţile din SUA au creat 114.000 de locuri de muncă în iulie, în timp ce analiştii aşteptau 100.000 de posturi noi.

Titlurile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare retailer din SUA, au urcat cu 0,4%, la 51,87 dolari. În schimb, acţiunile "Home Depot" Inc., cel mai mare distribuitor american de amenajări interioare, au scăzut cu 0,4%, la 32,68 dolari.

Acţiunile băncii de investiţii "Morgan Stanley" au crescut cu 0,5%, la 21,42 dolari, iar cele ale "JPMorgan Chase & Co." - cu 0,1%, la 39,88 dolari.

Titlurile "Coca-Cola" Co., cel mai mare producător mondial de băuturi răcoritoare, au consemnat un avans de 0,3%, la 67,25 dolari. Acţiunile rivalului "PepsiCo" Inc. au crescut cu 0,5%, la 63,49 dolari.

La ora 09.55, indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 0,1%, la 1.252,49 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 11.845,50, Nasdaq Composite a urcat cu 0,2%, la 2.673,26.

Pesimism în Asia

Acţiunile de pe pieţele din Asia au coborât ieri, în special cele ale exportatorilor, după ce agenţiile de evaluare au avertizat că ar putea reduce calificativul Statelor Unite.

Titlurile "Li & Fung" Ltd. din Hong Kong, cel mai mare furnizor mondial pentru retaileri, printre care "Wal-Mart Stores" Inc. din SUA, au scăzut cu 5%, la 12,30 dolari HK. Acţiunile "James Hardie Industries" SE, producător australian de materiale de construcţii, care obţine aproape 70% din vânzări în SUA, au coborât cu 4,6%, la 5,43 dolari australieni.

Acţiunile "Honda Motor" Co.,producător auto nipon care obţine peste 40% din vânzări în America de Nord, au scăzut cu 3,2%, la 3.010 yeni. Titlurile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, care realizează peste 80% din vânzări în afara Japoniei, s-au depreciat cu 1,7%, la 3.690 de yeni.

Titlurile "Harvey Norman Holdings" Ltd., cel mai mare retailer de electronice din Australia, au scăzut cu 2,3%, la 2,10 dolari australieni. Acţiunile "David Jones" Ltd., al doilea lanţ de magazine din Australia, au pierdut 0,3%, ajungând la 2,99 dolari australieni.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd. (BHP), cea mai mare companie minieră din lume, au scăzut cu 3,4%, la 40,15 dolari australieni, ca urmare a declinului preţului cuprului. Acţiunile "Rio Tinto Group", a doua societate minieră la nivel mondial (după vânzări), au consemnat un declin de 3,1%, la 77,60 dolari australieni. Titlurile "Mitsubishi" Corp., casă de comerţ cu materii prime din Japonia, au scăzut cu 1,9%, la 2.001 yeni. Acţiunile producătorului de ţiţei offshore "Cnooc" Ltd. din China au coborât cu 2,8% pe piaţa din Hong Kong, la 16,92 dolari HK.

Acţiunile producătorului australian de oţel "BlueScope Steel" Ltd. au scăzut cu 5,4%, la 1,05 dolari australieni. Acţiunile "Posco", cea mai mare companie siderurgică din Coreea de Sud, au pierdut 1,8%, afişând un curs de 461.500 de woni. Titlurile oţelăriei nipone "JFE Holdings" Inc. au scăzut cu 3,3%, la 2.023 yeni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 2,1%, la 9.637,14 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 2,6%, la 2.066,26, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 2,3%, la 4.332,80.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb